EvenimentFlash

Cultură de canabis în apartament

Cristina Ghenea

Un traficant de droguri din Hunedoara a ajuns în spatele gratiilor, după ce poliţiştii au găsit în camera lui o adevărată cultură de canabis. Traficantul culegea roadele culturii o dată la două luni şi vindea marfa la preţuri cuprinse între 40 şi 60 de lei/gram.

Laboratorul din locuinţă
Lucian Napeu are 24 de ani şi locuieşte în municipiul Hunedoara într-un apartament închiriat. Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Hunedoara i-au percheziţionat locuinţa în urmă cu două zile şi astfel, au descoperit camera în care acesta ţinea plantele de canabis. „Au fost găsite mai multe plante de circa 1,5 metri înălţime, echipamente specifice cultivării indoor de canabis, mai multe bidoane cu nutrienţi, lămpi de sodiu, două cântare electronice de precizie, un microscop pentru recoltatul seminţelor, mai multe pachete cu foiţe pentru confecţionarea ţigărilor, două grindere pentru măcinat şi câteva zeci de grame de muguri de canabis recoltaţi şi puşi la uscat”, a declarat inspectorul principal Lucian Năboiu, şeful SCCO Hunedoara.

Îşi făcea unt şi cozonac cu droguri
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că traficantul cultiva canabis de aproape un an de zile şi că vindea marfa unui cerc de consumatori din municipiu. Mai mult, Lucian Napeu le-a declarat ofiţerilor SCCO că mai folosea canabisul şi pentru cozonaci sau pentru unt – pe care îl topea, iar mai apoi îl amesteca împreună cu iarba.
Traficantul a ajuns în spatele gratiilor, după ce magistraţii Tribunalului Hunedoara au admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului, Ildiko Glăman, Lucian Napeu a atacat hotărârea instanţei prin recurs. „Dosarul va fi preluat de Curtea de Apel Alba Iulia, pentru judecarea recursului”, a precizat aceasta.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura