Culmea ghinionului

Livia Botici

Credeau că le-a pus Dumnezeu mâna în cap, dar de fapt, le-a pus poliţia cătuşe la mâini. Asta au păţit doi hunedoreni, care atunci când au văzut un seif nepăzit, sperau să devină milionari în vreme de criză.

A început cu soare

O zi frumoasă, senină şi cu posibilităţi de îmbogăţire nesperată. Cu siguranţă, acestea au fost gândurile hunedorenilor care au ochit seiful părăsit în curtea unei societăţi comerciale. Se pare însă că, şi de această dată, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Culmea ghinionului: preţiosul seif era doar un amărât de fier vechi. Pentru ca dezamăgirea să nu fie atât de mare, Florin L., de 19 ani şi Gabriel G., de 27 de ani, au hotărât să scoată ceva bani din comoara fără valoare. Astfel că, au urcat seiful de 600 kg în căruţa la fel de grea, şi au luat-o din loc către un centru de colectare a fierului vechi. Dar, când totul începe prost, cu siguranţă că se va termina şi mai prost, aşa se face că, exact când mai aveau 100 de metri să ajungă să vândă seiful, poliţiştii le-au tăiat calea.

S-a sfârşit la răcoare

Aşa se face că devenii au ajuns în sediul poliţiei, şi nu la vreo cârciumă, pentru a sărbători găsirea unui seif. În faţa oamenilor legii, bărbaţii au recunoscut că au forţat lacătul de la poarta de acces a societăţii, sperând că se vor îmbogăţi peste noapte. Pentru aventura lor, aceştia riscă să viseze, la răcoare, în următorii ani, cum ar fi fost dacă seiful era plin cu bani.

2 comentarii la „Culmea ghinionului

  • 26 februarie 2010 la 21:25
    Permalink

    nu mai minti-ti.asa a fost? sigur?

  • 26 februarie 2010 la 21:33
    Permalink

    MURIVAR FAMILIA DE RATONI CU OCHELARI CE SUNTETI!!!NU MAI MINTITI!!!VA DATI MARI JURNALISTI…CAND COLO SUNTETI NISTE PAPAGALI!!!pa

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare