Culegători de ciuperci, rătăciţi pe munte

21 noiembrie 2016 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

03-ratacitiPatru hunedoreni cu vârste cuprinse între 23 şi 39 de ani, din Uricani, au fost salvaţi de jandarmi şi salvamontişti, după ce s-au rătăcit în zona Vârfului Arcanu din Munţii Vâlcan.

Aceştia au mers pe munte de la primele ore ale dimineţii să culeagă ciuperci. După lăsarea întunericului, în jurul orei 17.00, unul dintre ei a fost sunat de tatăl său, căruia i-a spus că nu ştie unde se află. În scurt timp, părinţii tânărului nu au mai putut lua legătura cu el prin telefon, deoarece acesta intrase într-o zonă fără semnal GSM. Astfel că, în jurul orelor 20.30 rudele celor patru persoane rătăcite au solicitat ajutorul forţelor de intervenţie, pentru a le găsi pe cele patru persoane rătăcite.
În căutarea lor au plecat două echipe de jandarmi montani şi salvamontişti din judeţ. În jurul orei 23.00, IJJ Hunedoara a fost informat că persoanele rătăcite au fost găsite de salvamontiştii din judeţul Gorj, fiind duse la baza Salvamont Runcu. Aceştia au fost preluaţi de echipele de salvare din judeţul nostru, fiind într-o stare de sănătate bună. Nici unul dintre cei patru nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. (N. Bumbac)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
A treia încercare pentru postul de şef al Poliţiei locale Deva

După două ediţii ale concursului pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Poliţiei locale Deva, la care nici un candidat...

Comexim Lupeni, aureolat cu aur la mondialul de fotbal-tenis

Sportivii de la Comexim Lupeni, antrenaţi de Dima Druncea, au avut prestaţii excelente la Campionatul Mondial de fotbal-tenis, desfăşurat în...

Caricatura de marţi, 22.11.2016

de Petry & Crişan

Închide