Sport

CS Hunedoara – CNS Cetate Deva, „luptă” amicală în zăpadă

Ovidiu Mănăstire

Singurele echipe din judeţ care au început pregătirile pentru returul campionatului s-au întâlnit sâmbătă, în prima partidă amicală a anului, jucată pe terenul de zgură a stadionului „Michael Klein”. Pe o suprafaţă acoperită de zăpadă, cele două grupări nu au făcut rabat de efort, iar gruparea oaspete s-a impus la limită, scor 1-0, după un penalti obţinut şi transformat de Iulian Tecsi.

Duel de angajament, ocazii puţine
Superioritatea valorică a lotului devean nu a putut ieşi în evidenţă pe un asemenea teren, în care mingea a fost greu de controlat, iar tinerii lui Mircea Alic jr. au dat o replică bună, stând foarte bine din punct de vedere fizic. Câteva şarje ale rapizilor Lăcătuş şi Marcu au creat pericol la poarta deveană în timp ce oaspeţii au încercat să puncteze din faze fixe, Robert Cristian executând câteva lovituri libere periculoase. În partea secundă, CNS Cetate a dominat mai mult şi a marcat în minutul 67, după ce Tecsi a obţinut un penalti la duelul cu Obreja, acelaşi jucător transformându-l. În schimb, în finalul partidei, hunedorenii puteau egala, după ce Ionuţ Radu a reluat cu capul în bară o minge centrată din corner.

Devenii continuă cantonamentul, însă pe plan local
Chiar dacă trupa din reşedinţa judeţului venea după şase zile de cantonament la Geoagiu Băi, antrenorul Viorel Tănase a fost mulţumit de elevii săi, fiind interesat în primul rând de reobişnuirea cu ritmul de joc. „Nu poţi să vezi prea multe pe un asemenea teren, unde valorile se egalizează, dar a fost un antrenament bun, pentru că şi-a atins scopul. Nu m-a interesat rezultatul ci doar o reacomodare cu zonele şi sarcinile de joc. Victoria e bună pentru moral. Venim după o perioadă de acumulări, băieţii au răspuns bine, unii dintre ei stau foarte bine la capacitatea fizică. Săptămâna viitoare vom lucra tot în regim de cantonament, pe plan local, până vineri şi apoi finalizăm cu un nou joc amical”, a spus Viorel Tănase. Pentru gruparea deveană a debutat şi ultima achiziţie, mijlocaşul de 23 de ani, Marian Stoenac, venit de la liderul Ligii a II-a, Juventus Bucureşti. CNS Cetate are programat în această săptămână un amical cu Aurul Certej, care depinde de găsirea unui teren cât de cât practicabil, iar în 7 februarie va întâlni în deplasare, echipa de Liga I, Pandurii Tg. Jiu.

Ionuţ Radu şi Şumuţiu, întăriri pentru hunedoreni
CS Hunedoara, echipă care începe încet-încet să se întărească, arată potenţial, iar antrenorul Mircea Alic jr. crede că trupa de pe Cerna se află pe un drum bun. „Un meci de angajament, pe un asemenea teren primordial era să vedem dacă rezistăm. Am rezistat bine şi ne-am comportat onorabil în faţa unui adversar cu pretenţii de promovare în Liga a II-a. Suntem singura echipă de Liga a IV-a care am început pregătirea, ne antrenăm de două săptămâni iar pe perioada vacanţei şcolare ne dorim să facem un semicantonament, cu două antrenamente pe zi”, a spus tehnicianul lui CS Hunedoara. Trupa lui Mircea Alic jr. l-a pierdut în această iarnă pe Raul Ciucurescu, dar l-a acontat deja pe Daniel Creciunesc şi este foarte aproape de înţelegeri cu Marinel Şumuţiu şi Ionuţ Radu.

CS HUNEDOARA 0
Repriza I: Coliş (36 Paşca) – Samoilă, Ciumaşu, Daisa, Mercurean – Bularda, D. Creciunesc, Stan, Scorobete – Lăcătuş, Marcu
Repriza a II-a: Paşca (75 Păşcălău) – Obreja, Daisa (68 Popa), Ciumaşu, Mercurean – Bularda (75 Baban), D. Creciunesc, Şumuţiu, Scorobete (65 Moroşanu) – Lăcătuş (68 I. Radu ), Marcu (68 Kocsis).
CNS CETATE DEVA 1 (0)
Repriza I: Bodea (40 Raţ) – Jude, Kereki, Agache, Doboş – Boldea, R. Cristian – Blănaru, Stoenac, Sahru – Szekely.
Repriza a II-a: Raţ (82 Huzum) – Kelemen, Ionică, Agache (83 Demian), Petresc – Vaştag, R. Cristian (70 Boldea) – Bloj, Făgărăşanu, Lupu – Tecsi
Arbitrii: Cătălin Jurgiu – Raul Bădărău, Alexandra Maier (toţi din Hunedoara) A marcat: Tecsi (67 – penalty)

One thought on “CS Hunedoara – CNS Cetate Deva, „luptă” amicală în zăpadă

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura