Actualitate

Criza vaccinului antitetanos ar putea lua sfârşit

04 vaccin (2)Jumătate dintre spitalele hunedorene se confruntă, încă de acum câteva luni, cu o criză de vaccin antitetanos. Problema ar putea fi rezolvată săptămâna aceasta, întrucât Ministerul Sănătăţii a anunţat achiziţionarea a 60.000 de doze de vaccin, pe care urmează să le împartă spitalelor din toată ţara.
Potrivit doctorului Cecilia Birău, directorul adjunct al DSP Hunedoara, necesarul în cazul spitalelor mici este de 600-800 de doze de vaccin antitetanos pe lună. În ceea ce priveşte spitalele mari, acesta poate ajunge şi până la 1.000 de doze pe lună. În judeţul nostru, patru din cele opt unităţi sanitare în care se poate administra vaccinul antitetanos mai au în stocuri sub 20 de fiole din acest tratament.
„Unele spitale şi-au cumpărat sau au împrumutat de la alte unităţi, care aveau stocuri mai mari, şi astfel, au reuşit să acopere problema lipsei de vaccin. Serul antitetanos este folosit pentru vaccinarea persoanelor care s-au tăiat sau zgâriat cu obiecte metalice sau muşcate de animale. Spitalele se confruntă cu această problemă, pentru că vaccinul nu mai este produs de Institutul Cantacuzino, şi trebuie achiziţionat din străinătate, unde preţul este de câteva ori mai mare. Potrivit unei înştiinţări a Ministerului Sănătăţii, urmează să fie achiziţionate 60.000 de doze de antitetanos şi astfel, să fie asigurate cantităţile necesare pentru tot restului anului“, a precizat reprezentanta DSP Hunedoara. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura