Comunitate

Crişciorul, din nou în prima linie a programelor de modernizare

Magdalena Şerban

Având la activ un Premiu de Excelenţă obţinut în cadrul Galei Avangarde pentru cele mai multe investiţii implementate din bani europeni, primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui (foto), nu se lasă mai prejos nici în 2017.
„Am finalizat modernizarea a patru străzi din Crişcior, printr-un proiect finanţat din fonduri guvernamentale (Ordonanţa nr. 28) şi mai avem în execuţie lucrări la DC17A – Barza-Ruda-Brad, în baza unui contract multianual a cărui total se ridică la suma de trei milioane de lei. Circa 80 la sută este deja parcurs. La finele lui 2016 am mai depus pe aceeaşi ordonanţă încă un program de modernizare a unor străzi din satele Crişcior şi Zdrapţi. Aşteptăm să vedem cum vor decurge lucrurile. Totodată, din bani europeni am câştigat un proiect de modernizare de drumuri în valoare de un milion de euro. Am avut vizita în teren, iar acum lucrăm la documentaţia tehnică, urmează licitaţia şi să ne apucăm de treabă. Drumurile sunt de pământ, dar pietruite, însă necesitau asfaltare. La final, vor mai rămâne maximum 15 case care să nu aibă asfalt la stradă”, a precizat Ovidiu Furdui, primarul din Crişcior.
Acesta a mai adus în discuţie şi noua grădiniţă cu program prelungit ce urmează să fie realizată în Gurabarza. Construcţia este la roşu, fiind începută cu ceva ani în urmă, din bani guvernamentali. „Pe vremea aceea a venit numai o parte din sumă, aşa că ne-am oprit cu construcţia. Pentru a o finaliza, am depus un proiect european în valoare de 350.000 de euro. Vor fi două grupe, iar 35 de preşcolari se vor putea bucura de cele mai moderne condiţii oferite de o astfel de instituţie”, a mai spus primarul.

One thought on “Crişciorul, din nou în prima linie a programelor de modernizare

  • La mai multe realizări.Bravo primăriei și primarului , oamenilor de cuvânt.FELICITARI!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura