Actualitate

Credincioşii sunt aşteptaţi la Straja, la Drumul Crucii

Procesiunea unică în România are loc neîntrerupt de 24 de ani, iar de la primul pelerinaj și până astăzi mii de credincioși vin pentru a vedea ”Miracolul de la Straja”.

Preoți și călugări
Emil Părău, un om cunoscut pentru cre­dința sa puternică, a văzut în această pro­ce­siune mai mult decât un eveniment tu­ristic. Inspirat de preoții schitului construit tot de el în Straja, afaceristul s-a asigurat că evenimentul religios unic va dăinui. Așa se face că mii de credincioşi sunt așteptați și în acest an, în Vinerea Mare, la „Drumul Crucii“.
Pe un traseu de 10 kilometri între Lupeni şi schitul din Vârful Straja situat la 1.440 de metri altitudine, creştinii însoţesc o cruce din lemn masiv, care cântăreşte peste 100 de kilo­grame şi este dusă pe braţe de cre­din­cioşi. Pelerinajul este unic în România. Oa­me­nii pornesc de la orele amiezii din muni­ci­piul Lupeni spre Vârful Straja, într-un pele­ri­naj religios care imită drumul parcurs de Iisus Hristos în ziua răstignirii pe cruce. Procesiunea este condusă de un sobor format din preoţi şi călugări care se roagă pe tot traseul, iar pe această distanţă pelerinii fac 14 opriri, la 14 troiţe ridicate pe marginea drumului. La fiecare popas, preoţii citesc cele 12 Evanghelii. Pe crucea de peste 100 de kilograme transportată de credincioşi sunt imagini cu cele 14 popasuri care se fac în drumul până la schit, o bucată de lemn din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, adusă de pe muntele Athos, precum şi moaş­tele mai multor sfinţi. Emil Părău spune că prin „Drumul Crucii” se încearcă „re­me­morarea suferinţei la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea păcatelor noas­tre”. Pelerinajul durează mai mult de patru ore de mers pe jos şi se finalizează la schitul din Muntele Straja. „După ce am văzut că la Ierusalim se desfăşoară Drumul Crucii, m-am gândit ca ar fi bine să organizam şi la Lupeni o astfel de procesiune pentru a face legătura între jertfa Mântuitorului şi a creştinilor”, mai spune Emil Părău. La acest pelerinaj participă, deopotrivă bătrâni şi tineri, turişti, dar şi persoane cu nevoi spe­ciale care ţin să parcurgă drumul prin propriile forţe. Și pelerinajul Drumul Crucii este încă un eveniment care face din Straja o stațiune atractivă. (M. Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura