Comunitate

Credincioşii sunt aşteptaţi la Drumul Crucii

drumul cruciiMaximilian Gânju

Chiar dacă vremea este una capricioasă, cu temperaturi scăzute şi ploaie în Valea Jiului, mâine, mii de credincioşi sunt aşteptaţi la „Drumul crucii”. Procesiunea organizată în Vinerea Mare se desfăşoară pe un traseu de 10 kilometri între Lupeni şi schitul din Vârful Straja, situat la 1.440 de metri altitudine. Creştinii însoţesc o cruce din lemn masiv, care cântăreşte peste 100 de kilograme şi este dusă pe braţe de credincioşi.

An de an, în Vinerea Mare, mii de credincioşi pornesc de la orele amiezii din municipiul Lupeni spre Vârful Straja, într-un pelerinaj religios care imită drumul parcurs de Iisus Hristos în ziua răstignirii pe cruce. Procesiunea este condusă de un sobor format din 14 preoţi şi călugări, care se roagă pe tot traseul de 10.145 de metri, iar pe această distanţă pelerinii fac 14 opriri, la 14 troiţe ridicate pe marginea drumului. La fiecare popas, preoţii citesc cele 12 Evanghelii. Pe crucea de peste 100 de kilograme şi cinci metri lungime, transportată de credincioşi, sunt imagini cu cele 14 popasuri care se fac în drumul până la schit, o bucată de lemn din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, adusă de pe muntele Athos, precum şi moaştele mai multor sfinţi. Organizatorul acestei procesiuni, Emil Părău, spune că prin „Drumul Crucii” se încearcă „rememorarea suferinţei la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea păcatelor noastre”. Pelerinajul durează mai mult de patru ore de mers pe jos şi se finalizează la schitul din Muntele Straja. La acest pelerinaj, unic în România, participă deopotrivă bătrâni şi tineri, turişti, dar şi persoane cu handicap fizic, care ţin să parcurgă drumul prin propriile forţe.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura