Creatori hunedoreni invitati la Bruxelles

Nicolle Ebner

Un număr de 35 de artişti plastici profesionişti, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) şi foşti membri ai filialei din Deva, marchează aniversarea a 55 de ani de la naşterea UAP-Deva, printr-un eveniment unic în viaţa filialei, prin amploarea sa.

De la Sala Brâncuşi, la Parlamentul European
Creatorii hunedoreni au conceput momentul aniversar ca pe o suită de expoziţii, care a început la Tg. Jiu (februarie 2010), va continua la Parlamentul României, unde 300 de lucrări vor fi expuse pe simezele Sălii Brâncuşi, începând cu data de 13 aprilie, apoi la Timişoara-Muzeul de Artă, Parlamentul European-Bruxelles, şi se va finaliza la Deva. „Este o primă acţiune de o asemenea amploare, prin care se marchează un eveniment atât de important din viaţa filialei. Demersul nostru consecvent şi solidar se doreşte a fi o demonstraţie a mobilităţii spiritului creativ, mereu preocupat de cucerirea unui nou univers artistic, o manifestare plină de semnificaţii pentru viaţa artelor plastice româneşti”, declară dr. Doina Reghiş Ionescu, membru al UAPR. Artiştii plastici hunedoreni aduc astfel un „argument incontestabil împotriva celor care, din cauza prejudecăţilor, mai vorbesc încă în România de „arta provincială”. (…) şi valoarea lucrărilor din această expoziţie face cinste atât creatorilor, cât şi celor care au sprijinit acest demers”, subliniază prof. dr. univ. Dumitru Şerban, preşedintele UAPR.
Printre susţinătorii manifestării se numără Consiliul Judeţean Hunedoara şi europarlamentarii Norica Nicolai şi Iuliu Winkler.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare