Actualitate

Covor natural, ţesut din milioane de ghiocei, în judeţ

Adriana Năstase

Ariile naturale protejate sunt suprafeţe esenţiale în conservarea naturii întrucât includ cele mai re­prezentative şi semnificative specii de plante şi ani­male sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeo­gra­fice, peisagistice, geologice, paleontologice, speo­lo­gice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită, informează Direcţia Silvică Hunedoara.

Două parcuri naţionale
Un procent semnificativ, de 44 la sută (64.142 ha), din fondul forestier naţional proprietate publică a Statului Român administrat de către Direcţia Silvică Hunedoara este inclus în arii naturale protejate de interes naţional, comunitar sau internaţional. Administrarea silvică a ariilor naturale protejate este realizată în baza amenajamentelor silvice, amenajamente în care sunt integrate planurile de management ale ariilor naturale protejate.
Astfel, din categoria ariilor naturale protejate de in­teres naţional a căror fond forestier este ad­mi­nistrat de Direcţia Silvică Hunedoara fac parte două parcuri naţionale:Parcul Naţional Retezat, primul parc naţional al României (înfiinţat în anul 1935, re­zervaţie a biosferei din anul 1979) şi Parcul Naţio­nal Defileul Jiului, 24 de rezervaţii naturale, dintre care le amintim pe cele mai cunoscute: Pădurea Bejan, Dealul Colţi şi Zănoaga, Pădurea Pojoga, Cheile Jieţului, Dealul şi Peştera Bolii şi un parc natural: Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cio­clovina.

Din cauză că zăpada nu s-a topit încă
Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului este singura arie protejată de interes internaţional din ju­deţul Hunedoara, iar în reţeaua europeană “Natura 2000” (arii naturale protejate de interes comunitar) se regăsesc 21 de situri de importanţă comunitară şi cinci arii de protecţie specială avifaunistică.
Ne aflăm în perioada în care poate fi admirat un covor natural, ţesut din milioane de ghiocei (Leu­co­jum vernum L.), care împodobeşte platoul Vârtoape din munţii Orăştiei, în Ocolul Silvic Grădişte. În­florirea în masă din acest an este aşteptată peste circa două săptămâni, întârzierea fiind datorată temperaturilor scăzute şi zăpezilor care încă nu s-au topit. Ghioceii pot fi întâlniţi pe o suprafaţa de aproximativ 20 de ha, iar înflorirea este atât de spectaculoasă încât mulţi turişti înfruntă un traseu de 2.5-3 ore doar pentru a se bucura de priveliştea de poveste. Platoul cu ghiocei este parte din aria na­turală protejată Parcul Natural Grădiştea Mun­ce­lului Cioclovina.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura