Sport

Corvinul se întărește pentru Superligă

Corvinul Hunedoara a făcut două achiziții pentru noul sezon.
Astfel, Flavius Iacob se întoarce acasă, la Hunedoara! Jucătorului în vârs­tă de 25 de ani i-a expirat îm­pru­mutul la UTA Arad, astfel că Flavius va îmbrăca, din nou, tricoul alb-albastru.

Cele mai mari satisfacții
Plecat în vara lui 2024 împrumut la CFR Cluj (cu care şi-a trecut în cont Cupa României), apoi un an mai târziu la Arad, „China” a adunat 36 de partide pentru cele două formaţii din Superligă, atât în campionat, cât şi în Cupă, reuşind două goluri şi un assist pentru „Bătrâna Doamnă” – izbutite în sta­giunea recent încheiată.
Un produs al fotbalului hunedorean, Flavius se întoarce la echipa la care a cunoscut cele mai mari satisfacţii şi pen­tru care a evoluat din Liga a patra până în Europa League! Iar acum e timpul şi pentru jocurile din Superligă!

Poarta Stelei
Corvinul Hunedoara și CFR Cluj au ajuns la un acord în ceea ce privește îm­prumutul pentru un sezon al lui Adrian Frănculescu. Portarul în vârstă de 21 de ani a apărat poarta celor de la Steaua București în ultimele trei se­zoane, bifând 76 de apariții în cam­pio­nat pentru roș-albaștri, reușind să în­chidă poarta în 27 de partide.
Originar din Drobeta Turnu-Severin, Adrian a fost unul dintre jucătorii de bază ai bucureștenilor, de la trecerea sa în Capitală. În ediția 2023/24 a prins 22 de prezențe în Liga 2 (17 în sezonul re­gu­lar și 5 în play-out), în sezonul 2024/ 25 a fost utilizat în 23 de jocuri (10 în sezonul regular și 10 în play-off), iar în campionatul recent încheiat, 2025/26, a avut 31 de apariții în poarta Stelei (21 în sezonul regular și 10 în play-off).
Adrian este internațional U17, U19 și U21 al României. (A.N.)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura