ActualitateFlash

Corina Oprişiu, administratorul public al Devei

Nicolle Ebner

Fostul viceprimar PDL, Corina Oprişiu, a devenit administrator public al municipiului Deva, după ce, ieri, a câştigat concursul pentru acest post, cu nota maximă, 10.

Notă maximă la concurs

Singurul dosar depus pentru ocuparea postului de administrator a fost cel al consilierului local PDL, Corina Oprişiu, cea care, în 29 iunie 2010, a demisionat din postul de viceprimar al municipiului Deva. Răspunsurile şi proiectele Corinei Oprişiu au impresionat comisia de evaluare, care i-a acordat nota maximă, 10. „Cu toate că am experienţă, am avut emoţii, şi nici nu ştiu cu cât m-au notat cei din comisie”, a declarat Oprişiu, imediat după ce a ieşit din sala de examinare. Corina Oprişiu afrimă că-şi va intra în atribuţiile de administrator public al municipiului Deva abia de luni, după epuizarea termenului legal de trei zile, pentru depunerea contestaţiilor. Potrivit legii, postul de administrator public a apărut ca urmare a necesităţii îmbunătăţirii managementului în administraţia publică locală din România. Conform prevederilor legislative, administratorul public poate îndeplini atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local, delegate de către primar, pe baza unui contract de management. Corina Oprişiu va trebui să renunţe la statutul de ales local, iar pentru asta, are la dispoziţie, conform legislaţiei în vigoare, 15 zile de la câştigarea concursului.

10 comentarii la „Corina Oprişiu, administratorul public al Devei

  • O cunosc pe d-na Oprisiu, am lucrat cu ea, este o profesionista in tot ce face, un bun manager si un om deosebit, care se gandeste la problemele oamenilor si se straduieste sa le rezolve. E un om corect, asa cum ne dorim sa fie un administrator al orasului. Avem probleme cu cainii comunitari, cu curatenia, cu ordinea publica…poate acum o sa simtim si noi respect pentru cetateni atunci cand intram in primarie.
    felicitari, Doamna!

  • si…ursu..uite asa ..o barba avea..si marmota invelea ciocolata ..si acum intelegeti de ce Oprisiu si-a dat demisia din functia de viceprimar?

    TARA DE *****

  • rog toti pdl-istii sa comenteze materialele conform ordinelor primite! tic-tac, tic-tac… uite-asa trece timpul vostru, competentii lui peste!

  • Felicitari Domanei Oprisiu pentru reusita. Este o persoana capabila si sarguincioasa. Felicitari !!!

  • Oare de unde atata rautate. Nu-mi aduc aminte, ca cineva din postura de viceprimar sa demisioneze. Toti au tinut de acel scaun ca de ochii din cap. Cand o persoana competenta precum doamna Corina considera ca datorita intereselor politice e mai bine sa renunte la acea functie pentru bunastarea cetatenilor orasului Deva, oare nu ar trebui sa fie admirata. Oare pentru un primar, viceprimar, ale public local nu ar trebui sa primeze interesul cetateanului in detrimentul interesului personal. Din comment-urile postate se observa apartenenta politica a unora, rautatile personale, frustarile personale, precum si invidia dusa la extrem. O felicit pe doamna Oprisiu Corina, care a dat dovada de profesionalism in tot ce a intreprins pana acum, a pus pe primul loc interesul comunitatii si apoi interesul personal, iar acum, ca a castigat acest concurs ii doresc sanatate, intelepciune si liniste pentru a putea sa-si aduca aportul la cel mai inalt nivel la imbunatatirea managementului in Primaria Deva. Mult succes. Felicitari!!!

  • Domle’ nu ai fost nici scurt si nici macar la obiect..Ai trecut prin ce are sula cu Prefectura, ai batut câmpii cu demagigie ieftină şi nu ai spus nimic..INCOLOR; INODOR, INSIPID
    Cam asa e treaba asta ta…mare!

  • un tip impersonal a inventat un neologism „demagigie”

  • Ha Ha ha…ai tras o concluzie irefutabila! Sa nu te sperii ca nu te-am acuzat de proxenetism..

  • frumos, de acest post avea deva nevoie intradevar, oare nu este nevoie si de adjunct si de secretara si de sofer si de omul care sa prepare cafeaua?
    din [ne]fericire o cunosc pe dna oprisiu si sper ca va face treaba, dar dansa stie oare ce atributii are sau postu ocupat de ea a luat nastere ca un troc politic intre primar si pdl

  • ba voi suntenti prosti cu voi insiva.
    pai daca va spuneam inainte de concurs ca imi place foarte mult de doamna Corina, numai ca porcul de Oancea(acum a slabit) vrea cu orice pret sa o dea jos, asa ca am hotarat sa o pastrez in administratia locala, pe un post executiv.
    cei care spuneti ca o cunosteti pe Corina, stiti foarte bine de ce este in stare si ca intro-o zi ar putea sa imi ia locul

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura