ComunitateFlash

Coplata la externare, un fâs

4 spital deva (26)Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a obţinut suma de 4.800 de lei din coplata de pe luna aprilie. Potrivit managerului spitalului devean, Călin Laza, se estima că din această formă de plată, se va obţine între 4.000 şi 6.000 de lei pe lună aici. Având în vedere numărul de externări, suma nu este una mare, deoarece mulţi pacienţi sunt scutiţi de la coplată. La Spitalul „Dr. Al. Simionescu”, din municipiul Hunedoara, s-au strâns la bugetul unităţii aproximativ 3.000 de lei, susţine managerul Barna Bende.

Coplata la externare a fost introdusă de la 1 aprilie, de către ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Pacienţii plătesc la externare o sumă cuprinsă între 5 şi 10 lei, indiferent de perioada spitalizării. Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat într-o şedinţă a guvernului. Pentru serviciile de urgenţă, cele primite în ambulatoriul de specialitate, pentru medicina de familie şi în cazul analizelor medicale, pacienţii nu vor plăti nimic în plus. Potrivit legii, coplata nu se aplică pentru copiii cu vârste de până la 18 ani. De asemenea, sunt scutiţi de la coplată şi ucenicii sau studenţii fără loc de muncă, dar şi bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate, care nu au venituri din muncă sau pensie. Dintre pensionari, vor fi scutiţi de coplată doar cei cu venituri numai din pensii care nu depăşesc 740 lei pe lună. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura