EvenimentFlash

Copiii abuzaţi, la mâna instanţei de judecată

Carmen Cosman

Chiar dacă sunt abuzaţi, iar dovezile sunt de netăgăduit, copiii care trec prin aceste traume pot fi salvaţi doar de instanţa de judecată. Din păcate, în foarte puţine cazuri, judecătorii sunt de acord cu decăderea din drepturile părinteşti a celor care au generat abuzul, în ciuda sesizărilor înaintate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara.

Un singur caz extrem de grav

Într-un singur an, reprezentanţii DGASPC Hunedoara au instituit măsuri de protecţie specială pentru 79 de copii care au fost abuzaţi ori neglijaţi. Potrivit datelor statistice, în cursul anului 2010, s-au înregistrat 199 sesizări confirmate privind cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a minorilor. Astfel, 14 copii au suferit un abuz fizic, patru au fost abuzaţi sexual, şapte au fost victime ale exploatării prin muncă, opt minori au fost victime ale exploatării sexuale, iar în alte 166 de cazuri, se vorbeşte despre neglijenţă din partea părinţilor sau a tutorilor legali. „Pentru cele 199 de cazuri confirmate, s-au instituit măsuri de protecţie specială pentru 79 de copii”, au precizat reprezentanţii DGASPC Hunedoara. Astfel, în 19 cazuri, pentru copii s-a dispus plasamentul familial, 32 au ajuns în plasament rezidenţial, 22 în plasament la asistenţi maternali profesionişti, iar alţi şase în plasament la O.N.G.. Restul de 120 de copii au rămas în familie şi au beneficiat de servicii de consiliere şi informare din partea specialiştilor D.G.A.S.P.C. Hunedoara. Într-un caz extrem de grav, reprezentanţii DGASPC Hunedoara au cerut în instanţă decăderea din drepturile părinteşti, însă fără succes. Geanina Ianc, directorul general adjunct al instituţiei, a precizat că „în anul 2010, am avut un singur caz privind decăderea totală din drepturi, care pe instanţă a fost respins, însă. Acel copil, care a fost abuzat, este deja luat”. Tot în plasament de urgenţă, ca măsură de protecţie specială, au fost luaţi şi copiii unei femei care cerşeşte pe străzile din Petroşani şi care a profitat de cei patru micuţi pentru a stârni mila trecătorilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura