Actualitate

Conurbaţia „Corvina”- municipiu de rang întâi

Nicolle Ebner

În această săptămână, Senatul-în calitate de cameră decizională-a aprobat modificarea legii amenajării teritoriului. Practic, modificarea cadrului legislativ face posibilă realizarea Conurbaţiei Deva-Hunedoara-Simeria-Călan.

Pol de dezvoltare urbană

În momentul în care acest proiect, Conurbaţia „Corvina”, va deveni realitate, şi noua unitate teritorială va fi membră a selectului club al municipiilor de rang întâi din România, toţi cetăţenii din zonă vor beneficia de o multitudine de servicii, care vor duce la ridicarea gradului de calitate a vieţii. Realizarea unui municipiu de rang întâi cu peste 200.000 de locuitori va permite atragerea de noi investitori, dar poate genera şi o reducere a cheltuielilor din administraţia locală. „România are doar 11 municipii de rang întâi. Sperăm ca noua conurbaţie Deva-Hunedoara-Simeria-Călan să fie declarată al 12-lea municipiu de rang întâi”, a declarat deputatul PNL, Bogdan Ţîmpău, a cărui contribuţie la modificarea cadrului legislativ a fost esenţială.

Teama de referendumuri

Potrivit parlamentarului devean, următorii paşi ce trebuie făcuţi se referă la organizarea de referendumuri la nivelul fiecărei localităţi direct implicate, însă conjunctura nu este deloc favorabilă. „Mi-e frică de reticenţa care, în acest moment, există din partea populaţiei împotriva clasei politice şi a oricărei promisiuni venite din partea politicienilor. Mi-e frică de atitudinea hunedorenilor faţă de statul român, ca urmare a greşelilor făcute de ultimul guvern. Este foarte greu să-i mai scoţi pe oameni, la vot, or, pentru ca acest proiect să devină viabil, voinţa cetăţenilor este importantă. Tocmai de aceea, nu timpul este criteriul principal pentru organizarea referendumurilor, ci calitatea. Acestea trebuie făcute doar după ce toată populaţia va fi informată corect cu privire la oportunităţile care vor apărea în momentul în care acest proiect va fi finalizat”, a mai declarat parlamentarul liberal.

4 comentarii la „Conurbaţia „Corvina”- municipiu de rang întâi

  • Cand va spunea d-nul Schiau ca e normal ca acest lucru sa fie aprobat de cetateni printr-un referendum l-ati injurat toti liberalii : Molot , Muntean , Jura , Timis . Iata ca tot la referendum popular ajungeti …..

  • Ce aberatii, oameni buni! Municipii de rang intai, conurbatii, investitori, „selectul club”, bla, bla… Santeti ca niste cocosi(fara pene) , aflati pe un maidan (mizer si colbuit), dar altfel…gata de lupta!… Uitati-va, mai bine, dincolo de granita, la numai 5 km. si o sa vedeti ce inseamna cu adevarat „oras european” de rang intai : CURAT, dichisit, ingrijit ; flori, verdeata, copaci, alei, cladiri , toate arata de parca ar fi „samponate” in fiecare dimineata! Poate daca am trai inca o mie de ani FARA VOI SI INTERESELE VOASTRE MURDARE, sa ne trezim si noi dimineata si sa ne faca placere sa pasim afara din propriile case !

  • dupa multiplele eforturi ale consiliului judetean si ale deputatilor pnl, care au transformat Hunedoara in ” oras de formula 1″ stiu eu ce v-as da !!!
    mai intai de toate un refuz categoric al Hunedoarei pentru betia megalomana a devei si a marelui si iubitului conducator al cj.
    sper ca „betia promisiunilor liberale” sa fi trecut iar voi sa plecati la plimbare cu toate formele voastre de minciuna si ura indreptate spre municipiul Hunedoara.
    UN NU HOTARAT CONURBATIEI !!!! RASPUNDETI LA FEL CUM ATI FOST TRATATI DE „MITICII” DE LA deva !!!!

  • Dacia este numele ce trebuie dat noului oras, noi suntem dacii. Aici au fost dacii deci DACIA este numele ce trebuie dat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura