Politica si administratie

Controverse Balint-Borca, pe tema incompatibilitãţii

Sorina Popa

Vicepreşedintele PNL Hunedoara, Tiberiu Balint (foto dreapta), a declarat, în repetate rânduri, în conferinţe de presă, că directorul Termocentralei Mintia, Mircea Borca (foto stânga), se află în incompatibilitate, el deţinând şi funcţia de ales local la Deva.
„Am sesizat Agenţia Naţională de Integritate, în legătură cu starea de incompatibilitate a directorului de la Termocentrala Mintia. El este şi consilier local la Deva şi societatea pe care o conduce are legături de afaceri cu Consiliul Local din care el face parte. Se află în stare de incompatibilitate”, a afirmat Tiberiu Balint.
Contactat de MESAGERUL HUNEDOREAN, directorul termocentralei a declarat că „nu-l cunosc pe acest domn, Balint, dar ar fi bine ca el să citească mai atent legea cu pricina. Ori nu a citit-o cu atenţie, ori nu înţelege ce scrie în ea. Nu intru în polemică cu el, deoarece se pare că acesta are o problemă în a înţelege ce se precizează în lege. Ar fi bine ca domnul Balint să citească toate articolele legislative, referitoare la incompatibilităţi şi apoi să vorbească“.

3 comentarii la „Controverse Balint-Borca, pe tema incompatibilitãţii

  • Betoarca de Balint intre doua topuri, tre sa vb. si el ceva prostioare specifice PNL Hunedoara .

  • Balint – foto stanga, Borca – foto dreapta ?
    Voi nu stiti care este stanga si dreapta sau nu cunoasteti personajele?

  • Borca stanga, Balint dreapta. Cel putin in poza. Hihihiihihi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura