Continuă judecata în dosarul preotului evazionist

19 februarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

03-ioan-poenar-prm-29Natalia Bumbac

Ieri, la Curtea de Apel Alba Iulia a avut un nou termen apelul lui Ioan Poenar (foto), preotul din Luncoiu de Jos, faţă de sentinţa dată de Tribunalul Hunedoara în care a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru acuzaţiile de evaziune fiscală. Potrivit datelor de pe portalul instanţei, magistraţii au amânat judecarea dosarului, deoarece nu a fost finalizat raportul de expertiză cerut de una dintre părţi. Reamintim că Ioan Poenar a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în anul 2012, pentru că, în calitate de administrator a trei societăţi comerciale, a prejudiciat statul cu aproape 5,5 milioane de euro.

Se află în arest la domiciliu
Din păcate, problemele cu justiţia în cazul preotului hunedorean nu se încheie aici. Tot ieri, un alt dosar în care Ioan Poenar este acuzat de mai multe infracţiuni economice a avut un nou termen de judecată la Tribunalul Bihor.
Acesta se află în arest la domiciliu din luna ianuarie, după ce o bună perioadă s-a aflat în arest preventiv la Penitenciarul din Oradea. Potrivit anchetatorilor, preotul făcea parte dintr-o reţea de evazionişti extinsă la nivelul întregii ţări. Aceştia au creat statului un prejudiciu estimat la 14 milioane euro prin tranzacţii comerciale cu produse petroliere. Din momentul în care a fost trimis după gratii, Ioan Poenar a fost suspendat din funcţia preoţească şi, în cazul în care va exista o condamnare definitivă, potrivit reprezentanţilor bisericii ortodoxe, va fi exclus din preoţie.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Tatăl care şi-a violat fiicele vrea, din nou, să scape de puşcărie. Şişu cere revizuirea dosarului

Cine îşi mai aminteşte de hunedoreanul Nicolae Şişu, condamnat la ani grei de închisoare pentru că şi-a violat propriile fiice?...

Percheziţii la contrabandiştii de ţigări

Ieri, au avut loc 27 de percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări, dar şi la sediile...

Au spart şcoala şi au furat calculatoarele

Doi tineri din Certeju de Sus au fost reţinuţi de poliţişti după ce au furat dintr-o şcoală.

Închide