Actualitate

Consumatorii trebuie să-şi cunoască drepturile

Cristina Ghenea

O acţiune de informare a consumatorilor deveni, referitoare la drepturile pe care aceştia le au, s-a desfăşurat timp de câteva ore în centrul comercial Real, din municipiul de la poalele Cetăţii. De Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului, sărbătorită în fiecare an în 15 martie, comisarii OPC Hunedoara au împărţit peste 2.000 de broşuri devenilor.


„Dorim ca prin această acţiune, să le transmitem devenilor să aibă încredere în instituţia noastră, şi ori de câte ori aceştia au probleme, să apeleze la noi, pentru a-i putea ajuta să se bucure de drepturile lor de consumatori”, a declarat Romi Cărmăzan (foto în dreapta), şeful OPC Hunedoara. La nivel judeţean, în anul 2010, 1.300 de reclamaţii au fost depuse de consumatorii hunedoreni, iar dintre acestea, cele mai multe au fost legate de serviciile financiare. Întemeiate şi soluţionate au fost, însă, doar 850 din totalul primit de OPC. „Reclamaţiile neîntemeiate se datorează faptului că populaţia nu este corect informată. De aceea, în următoarea perioadă, ne vom ocupa în mod special de zonele rurale, zone care au, într-adevăr, probleme din acest punct de vedere”, a mai adăugat Cărmăzan.
Acţiunea va continua pe parcursul întregii săptămâni în şcolile din Deva, unde OPC Hunedoara, împreună cu Inspectoratul Şcolar, va organiza concursuri de desene pentru elevi, bazate pe tema „Alege! Este dreptul tău!”.

One thought on “Consumatorii trebuie să-şi cunoască drepturile

  • AM SUNAT LA OPC SI AM SPUS CA SUNT CONSUMATOR DE GAZ ,SI FACTURA MIA FOST INCARCATA NEJUSTIFICAT,SI AU SPUS CA NU-I INTERESEAZA CA NU E TREABA LOR,A ZIS SA MA DUC LA GAZ,TOT LA CEI CARE MAU FURAT.CREDETI CA ESTE CORECT.TEL.MEU.0721758747.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura