FlashPolitica si administratie

Constantin Jujan este noul director general al CEH

02 bulina alba Constantin-JujanMaximilian Gânju

Unul dintre cei mai buni specialişti ai fostului CNH, Constantin Jujan (foto), a fost numit la conducerea Complexului Energetic Hunedoara şi are misiunea de a repune pe linia de plutire compania energetică.
Noul director general al CEH provine din minerit şi şi-a dovedit competenţele manageriale în fruntea fostei Companii Naţionale a Huilei. Constantin Jujan este recunoscut pentru planul de eficientizare aplicat fostei regii miniere, când a reuşit să ţină pe linia de plutire toate minele din Valea Jiului, timp de un an de zile, fără a primi măcar un leu subvenţie de la bugetul statului. Jujan spune că o parte dintre măsurile aplicate la CNH se pot aplica şi la Complexul Energetic Hunedoara.
„Este adevărat, am primit decizia privind numirea în funcţia de director general al CEH. Trebuie un complex de măsuri care să ducă o îmbunătăţire a indicatorilor şi activităţii, având în vedere că în două luni de zile este iarăşi o discuţie cu echipa Fondului Monetar Internaţional, pe acest subiect. O parte din soluţii (n.r. aplicate la fostul CNH) pot da randament şi aici”, a declarat Constantin Jujan, noul director general CEH. Acesta a fost membru PDL până în urmă cu circa trei ani, partid din care a demisionat pentru că „nu mă regăseam în politică”. Jujan a rămas departe de politică şi nu şi-a depus adeziunea la PSD pentru a obţine funcţia de şef al CEH. A activat până acum ca director la Mina Petrila, societate aflată pe închidere şi în portofoliul SNÎMVJ.

3 comentarii la „Constantin Jujan este noul director general al CEH

  • Faceti loc, vin minerii !
    Bai tovarasi, mineritu-i una si energetica-i mult mai mult. Bagati elefanti in ceasornicarii pentru simplul motiv ca au dovedit „competente manageriale” in …. pescuitul oceanic. Vai de capul lui de CEH.
    Nu vreu sa spun ca domnul Jujan e slab pregatit, vreau sa spun ca un Complex energetic este cu totul altceva fata de o mina.
    Atat.
    Veti vedea.

  • Echilibrium e cam dezechilibrat. Dar ce e mai important e poluarea produsa de termocentrala Mintia. Speli masina seara si dimineata e praful gros pe ea. Nu stiu cum o fi si in plaminii devenilor. Cand se rezolva, sper ca nu odata cu falimentul?

  • Doamne ajuta!! sa fie intr-un ceas bun numirea in functia de director general al C.E.H. a domnului Constantin Jujan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura