Comunitate

Consiliul Mondial al Rutenilor, reunit la Deva

Consiliul Mondial al Rutenilor s-a reunit la sfârşitul săptămânii trecute într-o şedinţă care a avut loc, în premieră, la Deva. Cu această ocazie, a fost organizată o expoziţie de covoare şi fotografii definitorii pentru tradiţia acestei minorităţi.
Peste 15 exemplare de covoare şi carpete ţesute în specificul tradiţional ruten şi fotografii ce fac parte din colecţia Mariei Pipaş şi reprezintă portul tradiţional al rutenilor, au făcut obiectul expoziţiei organizate sâmbătă, la Deva. Membrii Consiliului Mondial al Rutenilor, veniţi din peste 10 ţări din Europa, dar şi din Statele Unite ale Americii şi din Canada, au luat parte la prima şedinţă a acestei minorităţi, organizată în reşedinţa judeţului nostru.
„Covoarele şi carpetele expuse au fost ţesute de rutenii din Maramureş, iar fotografiile datează de la începutul secolului XX şi ilustrează piesele vestimentare tradiţionale ale rutenilor. Membrii acestui Consiliu se întrunesc anual, iar România a mai fost gazda unor astfel de şedinţe, însă la Deva, este prima dată când se organizează“, a declarat deputatul Gheorghe Firczak, preşedintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România. Acesta a adăugat că în judeţul nostru locuiesc peste 100 de cetăţeni care fac parte din această minoritate. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura