Politica si administratie

Consiliul Local Hunedoara a aprobat banii pentru Spitalul municipal

Ieri, în şedinţa de îndată a Consiliului Local Hunedoara, a fost supusă aprobării suma destinată lucrărilor de reparaţii la Spitalul Municipal Dr. „Al. Simionescu“. 05 spital hunedoara hd (26)
Este vorba despre reparaţii capitale la secţiile ATI şi Chirurgie. Valoarea finală a investiţiei este de 3.230.000 lei. La secţia ATI, primăria urmează să aloce 100.000 lei din bugetul local, în timp ce pentru secţia Chirurgie, doar 17.000 lei. În total, aleşii locali au aprobat, cu unanimitate de voturi, 117.000 lei. Restul de bani provin de la Ministerul Sănătăţii, care deja a şi trimis spitalului pentru anul în curs 1.900.000 lei.
De fapt, lucrările de reparaţii capitale au început în urmă cu câţiva ani, însă din cauză că proiectul pentru finanţare trebuia reactualizat de actuala conducere a unităţii spitaliceşti, acestea nu au fost încheiate. De o sumă mai însemnată de bani este nevoie la ATI, unde trebuie schimbate aparatele şi este necesară asigurarea unor îngrijiri medicale în bune condiţii a bolnavilor internaţi. La Chirurgie, reparaţiile au început în 2010 şi până acum au fost executate în proporţie de 90 la sută.
Astăzi va fi semnat contractul cu Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, pentru că finanţările se derulează prin această instituţie, iar luna viitoare va începe procesul de licitare a lucrărilor. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura