FlashPolitica si administratie

Consiliul Judeţean vrea să conecteze Deva şi Hunedoara la autostradă prin forţe proprii

05 autostrada A1 simeria orastie (15)Volodia Macovei

În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, a fost aprobat un proiect de hotărâre privind elaborarea unui studiu de fezabilitate care se referă la conectarea municipiilor Deva şi Hunedoara la autostrada Deva-Sibiu.

Una spune ministrul, alta preşedintele CJ
După cum se ştie, problema accesului la autostradă direct din Deva, de care să beneficieze şi Hunedoara, a fost intens dezbătută în ultima vreme, atât primarii celor două municipii, cât şi conducerea CJ Hunedoara adresându-se de mai multe ori Ministerului Transporturilor cu solicitarea unei soluţii.
În acest moment, pentru a intra pe autostradă, hunedorenii au trei puncte de legătură, la Şoimuş, în Simeria Veche şi în Aurel Vlaicu, lângă Orăştie.
Prezent cu ceva timp în urmă în judeţ, ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat că nu se poate interveni în proiect, până la finalizarea lucrărilor şi pe Lugoj-Deva, şi că investiţia necesară, în valoare de cinci milioane de euro este prevăzută în planul de investiţii pentru viitor al CNADNR.
Pentru conducerea CJ Hunedoara, lucrurile par să stea altfel, de unde şi voinţa de a face acest studiu de fezabilitate. „Mi se pare normal acest proiect, dacă Guvernul nu a făcut acest lucru şi a omis ca 200.000 de locuitori ai judeţului să nu aibă acces la autostradă. Aceştia sunt nevoiţi să meargă până la Simeria Veche sau spre Timişoara. Am crezut că trebuie ca noi, CJ Hunedoara, să începem demersurile pentru un studiu de fezabilitate şi să încercăm să realizăm această legătură prin forţe proprii”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ.
Ceea ce nu spun autorităţile hunedorene este de ce nu s-a făcut nici o observaţie înainte de a fi pusă în operă autostrada.

Izolare economică şi turistică
Conducerea CJ Hunedoara susţine că va iniţia acest proiect mai ales datorită faptului că inexistenţa unei intrări directe pe autostradă, din Deva, afectează economic şi turistic judeţul. „Agenţii economici au venit şi ne-au implorat să intervenim la Guvern. Am făcut numeroase intervenţii la Ministerul Transporturilor – nu vorbesc de aceştia sau de ceilalţi (ca partide la putere, n.r.), la toată lumea – dar nu s-a ţinut cont de ele. (…) În momentul în care nu avem această intrare sau ieşire directă la Deva, vom fi doar o parte a ţării, chiar dacă judeţul Hunedoara este traversat de autostradă. Turiştii, de exemplu, vor trece pe lângă noi şi nu se mai întorc. Ori interesul nostru este să aducem cât mai multă lume în judeţ”, a mai spus preşedintele CJ Hunedoara.

3 comentarii la „Consiliul Judeţean vrea să conecteze Deva şi Hunedoara la autostradă prin forţe proprii

  • alti bani aruncati pe apa simbetei sau in buzunarele cui trebuie, CJ. nici peste o mie de ani nu va putea finanata aceata lucrare

  • Mircea Molot nu a vazut proiectul autostrazii pana acum , pana acum nu l-a interesat soarta celor 200 000 de locuitori ai judetului ,cati la suta din acesti locuitori vor folosi autostrada , sau mai mult un turist daca vrea sa viziteze Deva , Hunedoara sau alte obiective turistice gaseste cai de legatura , nu cred ca aceste obiective sunt izolate si nu ar avea o punte de legatura. Problema este alta banii , a cheltuit multi bani pentru europalamentare si acum buzunarele celor care s-au golit trebuie umplute.Pana termina studiul de fezabilitate dureaza , se termina autostrada si se va putea interveni la aceasta legatura prin proiectul CNDAR . dar molot si ai sai se vor bate cu pumnul in piept ca ei a realizat acest proiect

  • Unde au fost liderii judetului cand s-a construit asa-zisa autostrada? In concediu? Sau a fost o strategie a lor pentru a castiga aceste lucrari grase cu firmele lor VIVA Construct, PROServ, DRUPO….
    La mai mult HOTILOR !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura