Politica si administratie

Consiliul Judeţean vrea casã de avocaturã

Carmen Cosman

Juriştii Consiliului Judeţean Hunedoara au prea mult de lucru, atât pe plan administrativ, cât şi litigios, aşa că reprezentanţii instituţiei sunt decişi să încheie un contract cu o casă de avocatură privată.
 

Legea este ambiguă
Tot mai multe instituţii publice din judeţul Hunedoara preferă să fie reprezentate în instanţă de avocaţi bine cotaţi sau chiar case de avocatură, plătiţi cu bani buni din bugetele locale sau judeţene. În paralel, în cadrul acestor instituţii există compartimente juridice, deservite chiar de mai multe persoane. Conducerile acestor instituţii se prevalează de prevederile legale, care sunt destul de ambigue în acest sens.
Recent, reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au declarat că vor să încheie un asemenea contract, solicitând părerea Camerei de Conturi în privinţa legalităţii acestui demers. Directorul Camerei de Conturi Hunedoara, Danciu Roman, a confirmat că legea  permite primăriilor sau consiliilor judeţene să folosească pentru reprezentarea în instanţă serviciile unor avocaţi sau case de avocatură, dar, în schimb, legea nu prevede în ce condiţii se pot încheia contracte cu avocaţii. Iar reprezentanţii instituţiilor publice profită chiar de această ambiguitate.

Au prea mult de lucru
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (foto), a precizat că juriştii angajaţi au un volum foarte mare de lucru şi, în schimb, pe rolul instanţelor de judecată sunt procese „grele”, cu sume mari în joc. „Sunt puţini şi nu mai pot să facă faţă activităţii administrative şi litigiilor. La compartimentul juridic sunt trei angajaţi”, a declarat Mircea Ioan Moloţ. Acesta spune că alegerea casei de avocatură cu care va lucra CJ Hunedoara se va face prin prezentare de ofertă.

6 comentarii la „Consiliul Judeţean vrea casã de avocaturã

  • Fostul Informator al Securitati (asta a spuso un PNL-ist de frunte Mircea Muntean)PNL-istul Molot a scumpit apa la noi in Valea Jiului care vine prin cadere si este curata la Braila unde este trasa,curatata,filtrata din Dunare este mult mai ieftina,Deva,Tg.Jiu,Baia Mare,Resita,Craiova ….este mult mai ieftina fata ca la noi in Valea Jiului,sa mai vrei voturi de la noi din Valea Jiului crezi ca vom uita sau ne mai pacalesti (cand sa faci ceva pentru Valea Jiului Molot (CJ)cauta un motiv ca vrea sa faca dar nu se poate pentru ca….).

  • Foarte buna initiativa domnului „PRIM”.Si mai ales daca le va aplica numai in cauzele in care Consiliul Judetean va cistiga mai putin decit onorariul cuvenit casei de avocatura !!!!
    Sau putem spune si altfel . E criza mare „moncher” daca au ajuns si avocatii sa ciugulesca din contractele cu bani publici! Ce culoare politica poarta? Rosu galben sau si astia or fi (Sa nu-mi spuneti)tot portocalii ??

  • juriştii lu moloţ din prefectură se ocupă de găinării şi nu iasă parandărăt .Dacă poate şii merge, mizeriile pe bani mulţi le face cu oamenii îmbrăcaţi in robă cu fundiţă albă,să nu pută.dar tot pute!Cum dracu de încă nu se saesizează DNA,(vezi cazul Severin)
    laso aşea că merge bine !!Pa!!!!!!

  • @gica…ai gresit institutia. Molot e ceva mai jos, la Consiliu Judetean.
    Si stai linistit ca DNA nu doarme..e doar atipit, cat timp merge parandarat si la PDL.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura