Consiliul Judeţean al Elevilor Hunedoara îşi lansează proiectul „Legea şi tinerii”

10 februarie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Sâmbăta, 13 februarie, la ora 17:00, va avea loc primul proiect creat în totalitate de noua structură a Consiliului Judeţean al Ele­vilor Hunedoara. Aceştia păşesc spre refor­ma­re cu webinarul ,,Legea pentru Tineri“ or­ga­nizat în colaborare cu asociaţia “VeDem Just”.
Asociaţia VeDemJust a fost înfiinţată de ziua drepturilor omului, pe 10 decembrie 2015 şi a primit recunoaştere din partea auto­­rităţilor la începutul anului 2016. Scopul său este unul complex şi include: pro­mo­varea libertăţii, întărirea democraţiei, sus­ţinerea statului de drept, buna guvernare, pro­movarea şi apărarea drepturilor şi liber­tăţilor fundamentale ale omului.
Cel mai nou proiect al VeDem Just este “Lege-n-Dar. Gândeşte legal!” – o aplicaţie informatică educativă, distribuită gratuit, care se adresează în special copiilor şi ti­nerilor, accesibilă prin intermediul telefonului mobil cu conexiune la Internet. Aplicaţia „Lege-n-Dar. Gândeşte legal!” învaţă elevii aspecte legale şi juridice concrete, aplicaţia informând zilnic utilizatorii cu privire la noutăţile legislative. Mai mult, o echipă de jurişti este gata să răspundă la întrebări al căror răspuns nu poate fi găsit în aplicaţie.
Invitatul evenimentului va fi Cristi Danileţ, membru fondator al “VeDem Just” şi Coor­donator Naţional EDUIURIS. Cristi Danileţ este judecător din anul 1998. A fost doi ani consilier al ministrului justiţiei şi şase ani membru în Consilul Superior al Magistraturii. În prezent activează la Tribunalul Cluj, secţia penală. Acesta este un promotor al educaţiei juridice în şcoli şi autor al ghidului de educaţie juridică „Elevul şi legea”.
Webinarul va fi coordonat de Lukas Han­gan, preşedintele Con­siliului Judeţean al Ele­vilor Hune­doara. Consiliului invită orice elev să participe, pentru a-şi îmbogăţi cunoş­tinţele despre educaţia juridică. (L.H.)
Aceştia se pot înscrie la eve­ni­ment, ac­ce­sând formularul de pe pagina de Facebook “ Consiliul Ju­deţean al Elevilor Hu­ne­­doara “ sau de pe pagina acestora de in­sta­gram : “consiliulelevilor_hd“.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Cum se pot programa hunedorenii pentru vaccinare cu AstraZeneca

Ieri, 10 februarie 2021, la 12:30, în plat­forma de programare au fost activate noile cabinete de vaccinare pentru adminis­tra­rea vaccinului...

Luncoiu de Jos: şcoală în reabilitare şi drumuri în modernizare

Magdalena Şerban Cu toate că şcoala gimnazială din Luncoiu de Jos se află în proces de modernizare, niciun elev nu...

Proiectul de lege care permite diversificarea domeniului de activitate pentru CNI a fost votat în plenul Camerei Deputaţilor

Adriana Năstase După opt luni în care PSD a blocat în Par­lamentul României proiectul de lege care permite Companiei Naţionale...

Închide