Consilierul local PNL Robert Muzsic, în război cu ANI

11 iulie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Consilierul local PNL din Hunedoara Robert Muzsic (foto) este pus pe fapte mari. După ce a câştigat bătălia cu conducerea locală şi judeţeană a PNL, reuşind să-şi dovedească nevinovăţia şi să rămână în partid, acum este decis să câştige procesul şi cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Despre ce este vorba? ”Agenţia Naţională de Integritate mi-a transmis în urmă cu doi ani o înştiinţare cum că aş fi incompatibil, deoarece am lucrat câteva luni la firma ECOSID (n.r.- aflată în subordinea Consiliului Local Hunedoara) şi am fost şi consilier local în acelaşi timp. Cei de la ANI susţin că am votat în Consiliul Local anumite hotărâri, fără să am dreptul. Am transmis observaţiile mele vizavi de acuzaţiile care mi s-au adus. Nu este vorba de stare de incompatibilitate, pentru că legea spune foarte clar că numai atunci când eşti director general, director, preşedinte CA sau să ai o funcţie de conducere în firma respectivă te afli în această stare, fiind şi ales local. Am primit un raport de evaluare prin care mi s-a spus că sunt în conflict de interes administrativ din acest motiv. Nu se adevereşte asta, nu am avut nici un beneficiu patrimonial. Când am votat hotărârile privind ECOSID am întrebat, de fiecare dată, secretarul municipiului dacă pot face asta. Nu am primit nici o primă, decât salariu de la ECOSID. Nici un bonus sau altceva în afara salariului. Am votat ceva legat de subvenţia pentru transportul local, pentru că atunci era la ECOSID acest serviciu. Curios este că sesizarea a fost făcută pentru mine şi pentru colegul meu Alexandru Mărginean. În condiţiile în care am votat aceleaşi hotărâri de consiliu, am avut funcţii similare la ECOSID, însă lui i-a venit răspuns că nu s-a aflat în stare de conflict de interese. Evident că am atacat în instanţă, la Tribunalul Hunedoara, raportul ANI. Voi depune în instanţă şi raportul colegului meu, Alexandru Mărginean. Undeva este vorba de rea voinţă şi o interpretare greşită a celor de la ANI. Sunt nevinovat şi îmi voi dovedi, din nou, nevinovăţia”, a declarat consilierul local Robert Muzsic pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Şoferi băuţi la volan şi fără permis de conducere

Un şofer a fost prins recent conducând, deşi avea o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Asta,...

Anchetă nefinalizată în cazul teribilistului cu BMW

Tânărul Codruţ Norocel Măturar (foto), reţinut de poliţişti în urma unei acţiuni spectaculoase, derulată pe străzile municipiului Petroşani, este cercetat...

Cu autoutilitara în ţeava de gaz

Ieri, şoferul unei autoutilitare era cât pe ce să provoace o nenorocire. Din cauză că avea o încărcătură prea mare...

Închide