Comunitate

Conducerea Sanatoriului din Brad merge pe modernizare

Magdalena Şerban

Conform statisticilor medicale, în ţara noastră, zilnic, se înregistrează 55 de cazuri de tuberculoză, patru decese cauzate de tuberculoză şi 1.300 de pacienţi care dezvoltă o tuberculoză multi-drog rezistentă, pe an.
Medicul Ionel Circo (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, doreşte ca instituţia pe care o conduce să amelioreze indicatorii negativi menţionaţi. Prin urmare, ia măsuri pentru implementarea unor investiţii menite a spori calitatea actului medical oferit, dar şi gradul de adresabilitate.

Centrul de Excelenţă, la un pas de înfiinţare

Ca o apreciere a activităţii şi serviciilor medicale oferite de Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad, Ministerul Sănătăţii a aprobat înfiinţarea unui Centru de Excelenţă pentru tratamentul pacienţiilor cu tuberculoză multi-drog rezistentă (TB-MDR), din regiunea de vest a ţării, alături de cele două centre existente la Bucureşti şi la Bisericani. Documentaţia a fost elaborată împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara şi a fost depusă la Ministerul Sănătăţii. Astfel, Sanatoriul Brad va fi parte integrantă în Planul Naţional de Prevenire a Tuberculozei Multi-Drog Rezistentă din România, structurat pe patru ani, cu un buget de 23 milioane de euro, prin care se va extinde reţeaua naţională de tratament a cazurilor de TB-MDR. La Brad, va fi asigurat managementul adecvat fiecărui caz. „Unitatea asigură deja condiţii hoteliere într-un pavilion izolat, recent renovat, urmând ca în etapa următoare, să se dezvolte şi resursele umane, precum şi aprovizionarea cu medicamente antituberculoase de rezervă, consolidându-se astfel un sistem de sprijin al pacienţilor pentru îmbunătăţirea aderenţei la tratament. Prin acest demers, se va rezolva situaţia unui număr mare de pacienţi din vestul ţării”, a spus doctorul Ionel Circo, managerul instituţiei medicale brădene. De precizat că tuberculoza multi-drog rezistentă reprezintă o formă de boală imună la mai multe dintre cele mai puternice medicamente folosite în mod obişnuit: izoniazida şi rifampicina.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura