Actualitate

Condamnări pentru doi traficanţi de droguri din Valea Jiului

03 traficanti droguri vulcan (8)Anamaria Nedelcoff

Ieri, la Tribunalul Hunedoara, magistraţii au dat sentinţe în cazul traficanţilor de droguri din Valea Jiului. Doi dintre cei patru inculpaţi şi-au recunoscut faptele şi astfel, au primit şi condamnări. Cei doi, fraţi, au primit închisoare cu suspendare, iar pentru ceilalţi doi s-a dat un nou termen de judecată pentru data de 3 aprilie.

Astfel, Marius Cristian Lăcătuş a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare şi un an de interzicere a anumitor drepturi. „Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de patru ani şi şase luni“, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Lucian Ştefan Lăcătuş a fost condamnat la doi ani de închisoare şi un an interzicerea anumitor drepturi. Şi în cazul lui, instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de patru ani. Magistraţii au mai dispus punerea în libertate a celor doi, în cazul în care nu sunt arestaţi în altă cauză. Se poate declara apel în 10 zile de la comunicarea sentinţei. În cazul lui Mircea Florin Tivdă şi a lui Valentin George Dănescu, care nu şi-au recunoscut faptele, s-a dat un nou termen de judecată pentru data de 3 aprilie.
Cei patru au fost arestaţi în urma destructurării unei reţele de traficanţi de droguri din Valea Jiului, la începutul lunii ianuarie. Membrii grupării se ocupau cu traficul de haşiş şi canabis, drogurile fiind aduse din Olanda şi vândute în localităţile din Valea Jiului, pentru sume cuprinse între 50 şi 60 de lei gramul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura