Condamnări în dosarul „Liceul Apollonius”

03-mia-albescuMaximilian Gânju

Maria Albescu (foto), directorul liceului privat „Apollonius“ din Petroşani, trimisă în judecată de DGA într-un dosar de corupţie, pentru că împreună cu complici a aranjat eliberarea în fals a unor documente şcolare, n-a fost condamnată. Judecătorii au format un alt dosar în care Mia Albescu şi Valentin Marius Ilaş sunt judecaţi separat de denunţători.
Anchetatorii susţin că directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Petroşani, Maria (Mia) Albescu, care era în acelaşi timp şi managerul singurului liceu privat din Valea Jiului, în cursul lunii iulie 2015, a cerut şi apoi a primit suma de 7.000 de lei de la un individ, Valentin Marius Ilaş, pentru a întocmi în fals mai multe documente privind situaţia şcolară completă a unui martor care a făcut şi denunţul la DGA. Acesta a cerut o adeverinţă şi foaie matricolă, care să ateste că a făcut patru ani de liceu la unitatea de învăţământ privată. Anchetatorii arată că Valentin Marius Ilaş a intermediat afacerea şi se lăuda cu „pile” prin ministere ori instituţii din Petroşani şi astfel a reuşit să păgubească mai multe persoane.
Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Bucureşti iar printre inculpaţi s-au aflat şi denunţătorii, ambii fiind condamnaţi de prima instanţă.  Dumitru Georgescu a primit un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă. Acesta va trebui şi să frecventeze un program de reintegrare socială dar şi 100 de zile de muncă în folosul comunităţii. Al doilea inculpat, Gyan Amma Boahemmah, a primit o pedeapsă identică pentru complicitate la trafic de influenţă, ambii fiiind obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare în sumă totală de 7.000 de lei. Soluţia poate fi atacată de cei doi cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. În ceea ce-i priveşte pe Mia Albescu şi Ilaş Constantin, dosarul disjuns a ajuns tot la Tribunalul Bucureşti şi are termen de judecată în data de 12 octombrie a.c.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare