Sport

Concursul internaţional de gimnastică de la Tokyo, o bună repetiţie pentru Olimpiadă

Competiţia internaţională de gim­nas­tică la Tokyo desfăşurată sub genericul Prie­te­nie şi Solidaritate cu participarea unui nu­măr de 30 de gimnaşti din Japonia, Rusia, China şi Statele Unite, s-a dovedit a fi o bună repetiţie pentru viitoarea competiţie olim­pică, programată anul viitor în perioada 23 iulie – 8 august, ca urmare a pandemiei COVID-19.
De menţionat că protocoale stricte anti COVID-19 au fost puse în aplicare, iar cei 2.000 de spectatori distanţi social în tri­bune au fost obligaţi să poarte măşti pentru protecţia individuală.
Gimnaştii participanţi au fost obligaţi să stea în carantină cu două săptămâni înainte de a pleca spre Japonia, iar circulaţia lor în Tokyo a fost limitată pe traseul Sala Yoyogi şi spre hotelul oficial unde au fost cazati participanţii. Ma mult ,sportivii au ajuns în Japonia cu avioane charter, au fost ţinuţi departe de ceilalţi pasageri, după ce au aterizat la aeroport, iar la hotel fiecare delegaţie a avut la dispoziţie propriul etaj rezervat şi monitorizat de agenţii de pază.
Echipa câştigătoare care a totalizat 423,600 puncte i-a avut în componenţă pe campionul olimpic şi mondial japonezul Kohei Uchimura (foto stânga) şi pe multiplul campion mondial, rusul Nikita Nagornyy (foto dreapta).
Preşedintele Comitetului Olimpic Interna­ţional, Thomas Bach, a transmis un mesaj video la începutul competiţiei şi a declarat că gimnaştii „dau un exemplu”. „Cu această competiţie, daţi, de asemenea, un exemplu că sporturile pot fi organizate în condiţii de siguranţă, chiar şi în condiţiile restricţiilor de sănătate în curs”, a spus el.
Nikita Nagornyy a declarat la finalul între­cerilor de la Tokyo: „Pentru orice sportiv, olimpiada de anul viitor va fi cea mai im­por­tantă competiţie din viaţa lor, iar noi am ară­tat întregii lumii astăzi, că Jocurile Olimpice pot avea loc chiar şi sub pandemie”.
Un grup de lucru format din oficiali din guvernul japonez, guvernul metropolitan Tokyo şi din Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, evaluează în prezent scenarii şi măsuri posibile care vor asigura organizarea cu succes a competiţiei olimpice în 2021.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura