Actualitate

Comunicat de presã

Eu, Bende Barna-Gavril, candidat independent cu şanse maxime la funcţia de primar al municipiului Hunedoara, solicit public Guvernului României, interzicerea implicării în campaniile electorale din România a oricăror factori externi, precum şi sancţionarea imediată a propagandei naţionaliste din România.

Consider că, un astfel de precedent, implicarea în orice mod şi în orice formă a unui stat străin în campania electorală poate crea grave dificultăţi societăţii noastre. De aceea, faţă de acest fapt reprobabil, atât eu, cât şi cetăţenii municipiului Hunedoara care mă cunosc şi mă susţin, ne delimităm categoric şi fără rezerve.
În ultimele săptămâni am fost cu toţii martorii unei campanii naţionaliste desfăşurată de unul dintre contracandidaţii mei la funcţia de primar al municipiului Hunedoara, la încercarea disperată a acestuia, care deja a pierdut contactul cu electoratul, de a mă dezavantaja prin crearea în orice mod a unor convulsii interetnice.
Totuşi, este limpede că hunedorenii ştiu să se mobilizeze pentru un scop comun, care de această dată este renaşterea oraşului în care ei trăiesc. Orice încercare de a escalada tensiuni demult stinse sau de a incita la ură reciprocă cetăţenii aceleiaşi ţări nu fac bine nimănui. De aceea, solicit premierului Victor Ponta, precum şi Uniunii Social Liberale, care şi-a manifestat expres şi necondiţionat susţinerea candidaturii mele la funcţia de primar al municipiului Hunedoara, să găsească soluţii imediate, pentru a se evita gesturi uşor şi tendenţios interpretabile. Îmi exprim convingerea că soluţia nu este conflictul interetnic, ci găsirea soluţiilor pentru dezvoltarea comunităţii.
În final, transmit mesajul meu de convingere şi speranţă pentru hunedoreni, care conform sondajelor, mă poziţionează ca lider în preferinţele lor. Eu sunt medic, un om obişnuit să salvez! Hunedoara trebuie să renască, chiar dacă unii par să nu dorească acest lucru, chiar dacă unii vânează doar recuperarea investiţiilor făcute în campania electorală.
Bende Barna-Gavril,  candidat independent la funcţia de primar al municipiului Hunedoara

One thought on “Comunicat de presã

  • Am ramas uimita vazand zilele trecute pe hada ovidiu m.,stand de vorba cu valutistii.In loc sa-i elimine din zona,el ii MANGAIE.Mare rusine sa-i fie acestui INFRACTOR,inculpat penal…si mai vrea un mandat…Voi nu-lvedeti???????????

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura