FlashPolitica si administratie

Comunicat de presă. Ce promite Guvernul PNL pentru judeţul Hunedoara

Programul de guvernare al PNL nu conţine nicio cifră, nicio estimare financiară, dar conţine angajamente clare, între care „planul de comasare a spitalelor neperformante”. Pentru ”guvernul meu”, în care Orban a devenit Boc-ul lui Iohannis, spitalul e o simplă afacere care dacă nu are profit, trebuie închisă.

Un spital poate face diferenţa între viaţă şi moarte şi este de-a dreptul revoltător ca oamenii să alerge zeci de kilometri distanţă, la alte unităţi medicale, în condiţiile în care PNL vrea să le ”comaseze”.
Aceasta este, oare, „România normală“ promisă de Iohannis? Guvernarea PSD a redeschis zeci de unităţi medicale închise de Guvernul Boc. Multe dintre ele vor fi acum din nou închise de Guvernul PNL al lui Klaus Iohannis, sub pretextul ineficienţei economice ori a nesustenabilităţii financiare. Dar un spital nu este o afacere, este o necesitate.
Cum vor afecta măsurile PNL de închidere a spitalelor şi judeţul Hunedoara? Cu siguranţă vom simţi efecte imediate până în cele mai îndepărtate localităţi din judeţ.
Este cu atât mai dureros cu cât administraţia social democrată a investit foarte mult pentru Sănătate. Pentru anul 2019, nu mai puţin de 26 de milioane de lei a fost suma aprobată de Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, pentru investiţia în trei proiecte mari din judeţ: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Spitalul de Urgenţă Petroşani şi Sanatoriul TBC Geoagiu. Aşadar, judeţul Hunedoara primeşte cel mai mare buget din ultimii 20 de ani pentru sănătate. În paralel, au fost reabilitate spitale, a fost achiziţionată aparatură de ultimă generaţie şi s-a muncit constant pentru acest domeniu.
Pentru Partidul Social Democrat, sănătatea oamenilor a fost şi este prioritară, fapt dovedit prin alocarea unor sume record acestui sector. Deciziile luate la centru au ajuns şi în judeţul nostru, în beneficiul direct al hunedorenilor, iar noi ne-am dorit să oferim oamenilor o viaţă cât mai decentă.
Comandat de Partidul Social Democrat. CUI mandatar 31190008

One thought on “Comunicat de presă. Ce promite Guvernul PNL pentru judeţul Hunedoara

  • Structura coșului minim de consum pentru un trai decent rezultata din cercetare cuprinde 11 capitole: (1) alimentație, (2) îmbrăcăminte și încălțăminte, (3) locuința, (4) dotarea locuinței, (5) cheltuieli cu locuința, (6) produse de uz casnic și igiena personala, (7) servicii, (8) educație și cultura, (9) sănătate, (10) recreere și vacanta, (11) fondul de economii al familiei. În total, aceste capitole conțin un număr de 226 de itemi.

    In ceea ce privește repartizarea cheltuielilor familiei, pentru alimentație este nevoie de 1.405 lei, pentru îmbrăcăminte și încalțăminte – 651 de lei, locuința – 1.781 de lei, dotarea locuinței – 220 de lei, cheltuieli cu locuință – 477 de lei, produse de uz casnic și igiena personala – 238 de lei, servicii – 488 de lei, educație și cultura – 546 de lei, îngrijirea sănătății – 107 de lei, recreere și vacanța – 234 de lei, fondul de economii al familiei – 615 de lei. Astfel, alimentația are o pondere de 20,77%, iar locuința 26,33%.Pentru doar o singură persoană 7308 lei lunar pentru un trai decent .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura