Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor. PSD sprijină domeniul HoReCa printr-o nouă iniţiativă legislativă

23 iunie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

PSD apără România de incompetenţa Guvernului Orban, depunând în Parlament, proiectul de sprijin pentru domeniul HoReCa, proiect care face parte dintr-un program amplu de relansare a economiei. Legea propusă de PSD acordă facilităţi multiple domeniului HoReCa, cu condiţia menţinerii locurilor de muncă şi a stabilităţii tarifelor.

Principalele măsuri prevăzute în Lege sunt:
• eşalonarea plăţii impozitului pe venitul din salarii pe trei luni după încetarea stării excepţionale;
• cine plăteşte la timp are o bonificaţie de 10%;
• cazarea, masa şi transportul sunt scutite de plata TVA până la finele anului 2020, pentru reducerea costurilor suportate de populaţie;
• statul susţine contravaloarea tichetelor de vacanţă acordate de orice angajator, în cuantum de 1.450 de lei pentru 2020 şi 2021;
• sistem de vouchere pentru ca agenţiile turistice să poată reprograma serviciile pentru care au încasat bani;
• ajutoare nerambursabile prin programul pentru modernizare a 31 de staţiuni balneare.
Din păcate, realitatea este că fără aceste măsuri, alţi 150.000 de români riscă să rămână şomeri. De aceea, este o „industrie cu risc ridicat”, pe care Guvernul ar fi trebuit să o trateze cu maximă responsabilitate.
Nu este clar, până în acest moment, când vor putea cu adevărat să revină la activitatea normală, dar este clar că revenirea lor va fi însoţită de anumite condiţii. Se pun semne de întrebare dificile în jurul capacităţii unora de a supravieţui erei post-Coronavirus, nemaispunând că nu se ştie cât de repede vor redeveni profitabile?
PNL a spus poveşti despre compensaţii şi planuri de ajutor pentru redresare în această industrie, de aceea s-a instalat, peste criza actuală, şi o criză de încredere în Guvern.
Discuţiile însă dintre PSD şi reprezentanţii HoReCa au dus la proiectul actual de Lege, iar dacă PNL nu va vota Legea sau o va ataca, va avea pe conştiinţă peste alţi 150.000 de şomeri şi o industrie care riscă să nu mai poată fi salvată curând.
Deputat Laurenţiu Nistor,
preşedintele PSD Hunedoara

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. sectorx spune:

    Ce nu spune sluga ,este faptul ca sunt Multi cotizanti la PSD din HORECA….de acolo grija lor asa de mare….Perversi oameni atrage partidul asta…puie….

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Nou preşedinte la USR Deva

După demisii, execuţii politice, iată că USR Deva şi-a ales un nou preşedinte. Al cincilea, în doar doi ani.

Liberalii şi-au definitivat lista candidaţilor la primăriile urbane şi la Consiliul Judeţean

Liberalii hunedoreni trebuie să finalizeze listele pentru consiliile locale până în 1 iulie 2020, susţine liderul PNL Hunedoara, deputatul Lucian...

La Geoagiu, milioane de euro au fost atrase pentru investiţii în ultimii ani

Comunitatea din Geoagiu va beneficia de investiţii cu finanţare de la Uniunea Europeană şi pe axă guvernamentală (câştigate în timpul...

Închide