ActualitateFlash

Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor. PSD a avut dreptate, iar Raportul Curţii de Conturi a confirmat

PSD a atras atenţia încă de acum câteva luni că Guvernul PNL, în această perioadă de criză, a comis o serie de infracţiuni penale deosebit de grave. Controlul Curţii de Conturi a fost impus de Parlamentul României prin Hotărârea 4/16 aprilie, potrivit căreia, în 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi trebuie să controleze cum au fost gestionate resursele publice pentru această perioadă şi să prezinte Parlamentului raportul corespunzător.

Raportul arată clar bătaia de joc la adresa populaţiei din partea PNL şi dovedeşte faptul că PSD a avut dreptate atunci când a acuzat Guvernul de:
1. Tunuri financiare şi cheltuieli ilegale: măşti cumpărate cu 32 de lei bucata – preţ umflat de 100 de ori faţă de costul normal; achiziţia de măşti neconforme în valoare de 26,5 milioane lei, de către Unifarm; achiziţii făcute fără contracte de către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”; plata ilegală a costurilor de transport, livrare şi manipulare a produselor contractate, deşi, conform clauzelor contractuale, acestea erau în sarcina furnizorului (150.000 euro); angajarea unor cheltuieli fără a exista sursa de finanţare în buget etc.
2. Risipirea banului public: achiziţia de utilaje pentru confecţionarea de măşti chirurgicale tip 3PLY şi N95 şi materiale aferente, de către CN ROMARM SA, care la finalul lunii iunie (după expirarea stării de urgenţă) se aflau în faza de testare şi instalare; ţeapă de aproximativ 2,5 milioane de dolari – avans nerecuperat de la firma Medi Consulting din Coreea de Sud, care nu a livrat produsele (ventilatoare), nu a dat nici banii înapoi şi căreia nu i s-au calculat şi facturat penalităţi de întârziere; ţeapă de aproximativ 2 milioane de euro dată de o companie din Elveţia, care nu a livrat marfa – ventilatoare – şi nici nu a returnat avansul primit, deşi a fost notificată; la Ministerul Transporturilor nu s-au recuperat avansuri de peste 10 milioane lei pentru bunuri nelivrate şi nu s-au calculat penalităţi de 96 mii lei etc.
3. Expunerea populaţiei la pandemie prin subfinanţarea testării, deşi existau banii în buget: subfinanţarea testării cetăţenilor, deşi banii erau în bugetul Ministerului Sănătăţii; s-a cheltuit doar aproximativ 1% din suma de 140.000 alocată pentru aceste proceduri; Ministerul Sănătăţii a avut prevederi bugetare de 12.639 mii lei, pentru un număr de 32 aparate PCR/sistem automat PCR, însă, în perioada 01.01 – 15.05.2020, s-au acordat finanţări pentru doar 8 aparate, în sumă de 2.595 mii lei; subfinanţarea acţiunilor prioritare AP–ATI (acţiuni prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile ATI) şi AP–IERE (acţiuni prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici, cu infecţii emergente şi reemergente) etc.
4. Expunerea iresponsabilă a personalului medical din prima linie: asigurarea doar parţială a stocurilor de urgenţă – ONAC a iniţiat proceduri pentru atribuirea a nouă loturi, dar nu a reuşit, decât în parte, asigurarea stocurilor de urgenţă medicală prevăzute prin OUG nr. 11/2020; în luna aprilie 2020, ONAC a mai iniţiat două proceduri de achiziţie publică de dezinfectanţi, dar aceste proceduri nu s-au concretizat în atribuire de acorduri-cadru, deoarece societăţile comerciale care au fost invitate nu au asigurat oferte acceptabile pentru îndeplinirea condiţiilor tehnice şi la valorile estimate solicitate etc.
6. Alocarea cu întârziere şi în mod deficitar a fondurilor pentru măsurile sociale: plăţi ilegale în legătură cu indemnizaţia lunară acordată către alţi profesionişti; nu au fost plătite la timp sumele referitoare la şomajul tehnic, la finalul stării de urgenţă 21% din solicitări erau neachitate; nu au fost plătite la timp sumele aferente indemnizaţiei părinţilor, la finalul stării de urgenţă, 31% din cereri erau neachitate; au fost constatate prejudicii, prin plata ilegală a şomajului tehnic, în valoare de 1,4 milioane lei etc.
Curtea de Conturi a făcut 949 de controale şi a constatat 825 de cazuri de abateri, nereguli, erori şi ilegalităţi. De aceea, este obligatoriu ca procurorii să se autosesizeze în urma infracţiunilor constatate de aceasta.
Va mai avea tupeul Preşedintele României să iasă public şi să laude Guvernul, după ce sunt demonstrate toate aceste ilegalităţi? Dacă tot ne-a obişnuit să dea sfaturi, uneori punând de-a dreptul presiune pe sistemul de justiţie, dacă tot s-a obişnuit să le spună procurorilor ce dosare să închidă (ex. Dosarul Sparanghelul) şi ce dosare să redeschidă (ex. Dosarul 10 august), ar trebui ca, în acest caz, Preşedintele Iohannis să ceară Procurorului General şi DNA să investigheze toate fraudele făcute de Guvernul Orban sub paravanul pandemiei!
Pentru că acum nu e doar spus, ci şi demonstrat: minciuni şi furăciuni, asta caracterizează guvernarea PNL!
Deputat Laurenţiu Nistor,
preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara

One thought on “Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor. PSD a avut dreptate, iar Raportul Curţii de Conturi a confirmat

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura