Politica si administratie

Comunicat de presă al deputatului Eleonora-Carmen Hărău

02 CARMEN-HARAUGuvernul a aprobat Normele metodologice de aplicare a legii privind procedura adopţiei, în ultima şedinţă de Guvern, la mai mult de 2 ani de la depunerea iniţiativei liberale de modificare a legii adopţiei.
Modificările, propuse de liberali şi legiferate pe parcursul anului 2016, reduc mult birocraţia eliminând 12 formulare anterior prevăzute în proceduri.
Totodată s-a flexibilizat şi transparentizat procedura de potrivire iniţială dintre copiii adoptabili şi familiile atestate, realizându-se direct la nivel judeţean sau on-line prin intermediul Registrului naţional pentru adopţii.
De asemenea, noua lege prevede acordarea unui concediu de acomodare de maximum un an de zile şi a unei indemnizaţii lunare de 1.700 de lei pe perioada acestui concediu, oricăruia dintre soţii familiei care adoptă un copil peste 2 ani, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit.
Partidul Naţional Liberal s-a implicat şi a susţinut aceste modificări legislative, pentru a facilita întâlnirea dintre copiii abandonaţi din sistem (constant cca. 60.000 în ultimii ani) şi familiile iubitoare doritoare să le ofere grijă şi dragoste părintească.
La 30 iunie 2016, în Registrul naţional pentru adopţii, erau înregistraţi 3.250 de copii adoptabili din care 2.716 erau eligibili pentru adopţie naţională iar 534 pentru adopţie internaţională. De asemenea, 1.800 de familii erau atestate pentru adopţie naţională şi alte 81 pentru adopţie internaţională.
Îi asigur de tot respectul meu şi de sprijin, în continuare, pe toţi cetăţenii judeţului care doresc să adopte copii.

Eleonora-Carmen Hărău, deputat PNL de Hunedoara

One thought on “Comunicat de presă al deputatului Eleonora-Carmen Hărău

  • Te bate Toma in Hunedoara cu toti banii tai, deputata profitoare ce esti

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura