ActualitatePolitica si administratie

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Județean Hunedoara își cere scuze public pentru neplăcerile pricinuite de execuția lucrărilor de modernizare a sectoarelor de drumuri județene care fac parte din Culoarul Trafic Mureș Nord.
Având în vedere apariția în spațiul public a unor remarci cu privire la starea unor sectoare de drum de pe traseul stabilit în cadrul acestui proiect, facem precizarea că, în ceea ce privește sectorul de drum DJ 761 Șoimuș – Bălata, cea mai mare perioadă de timp în care drumul nu a fost practicabil s-a datorat lucrărilor la proiectul de intro­ducere a canalizării derulat de Primăria Comunei Șoimuș, lucrări a căror calitate nu o co­mentăm.
După finalizarea lucrărilor de amplasare a conductelor de canalizare și a căminelor de vizitare și branșament, Consiliul Județean Hunedoara a demarat lucrările de modernizare prevăzute în proiectul finanțat din fonduri europene.
Având în vedere că este vorba despre un pro­iect amplu de modernizare, iar sectorul preluat în urma lucrărilor de canalizare nu prezenta un terasament corespunzător, prin proiectul tehnic s-a stabilit că acesta trebuie refăcut în mai multe zone ale drumului, în vederea respectării pre­vederilor legale în materie.
În perioada sezonului rece nu s-au putut exe­cuta lucrări de turnare a covorului asfaltic. Con­dițiile meteo nefavorabile care au produs îngheț/ dezgheț inclusiv în data de 8 martie 2022 și care persistă, nu permit efectuarea operațiunilor men­ționate.
Consiliul Județean Hunedoara își exprimă sur­prinderea că tocmai primarul comunei Șoimuș incită public populația să participe la mitinguri de protest îndreptate împotriva administrației jude­țene. Înainte de a incita la revoltă cetățenii îm­potriva CJ Hunedoara, îi sugerăm primarului Mihai Gabriel Irimie să organizeze mitinguri și în zonele unde Primăria Comunei Șoimuș execută lucrări, pe drumuri județene primite în administrare sau comunale.
Credem că o colaborare între Consiliul Jude­țean Hunedoara și Primăria Comunei Șoimuș ar fi mult mai folositoare pentru cetățeni. Un proiect de anvergura celui de modernizare a Culoarului Trafic Mureș Nord nu se poate realiza cu lucrări de mântuială, făcute peste noapte, așa cum sunt unii obișnuiți și nu poate fi implementat fără ca, pe parcursul lucrărilor, să nu apară disconfort.
Avem încredere că cetățenii care circulă pe sectoarele de drum aflate în șantier înțeleg ne­cesitatea acestor lucrări, eforturile deosebite care se depun pentru modernizarea celor peste 65 de kilometri de drumuri județene și mai ales că nu vom face rabat de la calitatea lucrărilor.
Credem că menirea unei instituții adminis­tra­tive este aceea de a îmbunătăți viața cetățenilor, în acest caz, condițiile de trai ale locuitorilor lo­calităților traversate de Culoarul trafic Mureș Nord, și nu de a incita și de a organiza proteste.
În cazul în care primarul comunei Șoimuș insistă cu organizarea acestui miting de protest, pre­ședintele CJ Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, și-a exprimat dorința de a participa la întâlnirea cu cetățenii, în acest sens adresând solicitarea domnului primar de a comunica data, ora și locul desfășurării.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara

2 comentarii la „COMUNICAT DE PRESĂ

  • S-a decopertat peste tot si nu s-a asfaltat nicaieri . Ia mai vedeti si capabilitatea tehnica a constructorului . De la Geoagiu Halta la Geoagiu Bai si de la Geoagiu la Uroi e varza . Pai indivizii nu pot sa lucreze pe tronsoane pe care sa le finalizeze ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura