Actualitate

Comunicat al Primăriei Municipiului Hunedoara

Suntem nevoiţi să facem precizările de mai jos, urmare a acuzelor care ni se aduc în spaţiul public de către fostul primar Viorel Arion, aflat în plină campanie electorală.

Astfel, în plină stare de urgenţă, când toate instituţiile funcţionează cu un minim de efectiv, considerăm că acţiunile domnului Viorel Arion sunt de natură să aducă atingere instituţiei noastre. Trecem printr-o perioadă deosebit de grea, situaţia este dramatică şi o întreaga planetă este afectată de pandemia de coronavirus, sunt zeci de mii de morţi, iar unii politicieni aleg să îşi ducă luptele murdare acum, când numai în ţara noastră acest virus a omorât deja 94 de persoane!
Toate resursele Primăriei municipiului Hunedoara sunt îndreptate către acţiunile pe care trebuie să le întreprindem pentru binele cetăţenilor şi pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, iar ce face el acum este să le deturneze pentru a primi răspunsuri la nişte acuzaţii nefondate.
Starea de urgenţă a fost declarată în România în data de 16 martie 2020. Referatele de necesitate pentru toate achiziţiile la care face referire fostul primar Viorel Arion au fost făcute anterior acestei date. Primăria municipiului Hunedoara nu face nicio achiziţie din bani publici care nu este necesară şi fundamentată. Fiecare contract are anexat şi un referat de necesitate, în care este detaliat motivul pentru care achiziţia respectivă este necesară.
Punctual, achiziţiile despre care se aduce vorbire sunt:
1. SERVICII DE INSTRUIRE şi pregătire a membrilor ansamblului Haţegana (80 de copii şi 20 de adulţi), al Casei de Cultură din Hunedoara, pentru perioada aprilie – decembrie. Acest contract nu a intrat în vigoare, activitatea Casei de Cultură fiind suspendată prin hotărârea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din data de 11 martie 2020. Referatul de necesitate a fost întocmit în 2 martie 2020.
2. TOTEM DIGITAL INTERACTIV OUTDOOR – panou digital de exterior. Este vorba despre 3 (trei) bucăţi, nu de un totem, aşa cum dezinformează fostul primar. Aceste totemuri sunt necesare tocmai pentru informarea populaţiei în sistem electronic. Mesajul transmis poate fi schimbat în funcţie de necesitatea de comunicare existentă la un anumit moment. Referatul de necesitate a fost întocmit în data de 21 februarie 2020, deci tot înainte de declararea stării de urgenţă.
3. BĂNCILE au fost achiziţionate în baza referatului din 27 februarie 2020, tot înaintea declarării stării de urgenţă, în baza sutelor de solicitări primite de la cetăţeni în anul 2019. Comanda este aferentă întregului an 2020.
4. PANOURI DE INFORMARE – coronavirus. Aceste panouri au fost comandate urmare a hotărârii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, lucru despre care am amintit în 26 martie, când un alt politician ne-a atacat pentru că am pus în aplicare o hotărâre.
Încă de dinainte de a fi declarată pandemia de COVID-19, am încercat să fim proactivi şi am luat mai multe măsuri pentru a preveni pe cât posibil răspândirea noului coronavirus în municipiul nostru. Am montat în oraş zece panouri prin care aducem la cunoştinţa publicului regulile generale pentru a se proteja şi pentru a nu ajuta la răspândirea virusului.
În plus, închirierea acestor panouri s-a făcut cu titlu gratuit pe toată perioada necesară afişării mesajelor de interes public.
5. ÎNCHIRIERE TOALETE ECOLOGICE. Orice oraş civilizat este obligat să aibă în spaţiile publice toalete ecologice. Este necesar să punem la dispoziţia cetăţenilor toalete ecologice. O impun normele de igienă impuse de instituţiile abilitate ale statului! Referatul de necesitate a fost întocmit în data de 6 martie 2020, cu 10 (zece) zile înainte de declararea stării de urgenţă în România.
6. SERVICIILE ANUALE DE PAZĂ a oraşului nostru. Considerăm că este imperios necesar să păstrăm ordinea, liniştea publică, integritatea obiectivelor din oraş – Castelul Corvinilor, Bazinul de Înot, Ştrandul Corvina, Stadionul. Piaţa Obor, Piaţa Dunărea, Grădina Zoologică, Situl Industrial şi alte obiective necesar şi obligatoriu a fi păzite! Este vorba în total de 22 de obiective, 24 de ore din 24.
„Fac un apel către toţi politicienii, de la toate partidele politice, să lase administraţiile locale să lucreze! În această perioadă deosebit de dificilă, medicii, toţi angajaţii spitalelor, angajaţii din serviciile publice care ne asigură apa, gazul, electricitatea, ridicarea gunoiului, iluminatul public, curăţenia stradală, precum şi cei din administraţiile locale se află în prima linie de luptă cu acest virus. Cu toţii facem tot ce este omeneşte posibil pentru a combate răspândirea acestui virus. Nu vă cer decât să lăsaţi deoparte luptele politice. Politica nu mai contează când sunt în joc atâtea vieţi omeneşti!“ – este apelul primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), nu doar către fostul edil, ci către toţi politicienii.

One thought on “Comunicat al Primăriei Municipiului Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura