ComunitatePolitica si administratie

Comuna Ilia a mai bifat două proiecte de importanță majoră. Din bani nerambursabili

Magdalena Șerban

O rețea de canalizare în mediul rural este vitală pentru creșterea calității vieții. Aceasta elimină riscurile pentru sănătate cauzate de deversările ne­con­trolate, previne poluarea mediului și asigură condițiile necesare pentru dezvoltarea economică și atragerea de noi investiții. Când e vorba de utilități, primarii hunedoreni nu s-au dat în spate de la accesarea fondurilor guvernamentale și europene pentru implementarea unor astfel de pro­iecte de modernizare. Însă eli­gi­bi­li­ta­tea și succesul au depins mult de im­plicarea edililor. La Ilia, două investiții cu rol de bază în viața comunității sunt la linia de finalizare, urmând să devină funcționale.

Plusvaloare și confort
Programul Național „Anghel Saligny are ca obiectiv realizarea de investiții în infrastructură, drumuri județene și locale, rețele de apă și canalizare, stații de epurare, etc. Se desfășoară în perioada 2021-2028, având o alocare de 50 de miliarde de lei. Pentru co­muna Ilia, este un bulgăre de aur, fiind sursa financiară cu ajutorul căreia în satul Bretea Mureșană s-a mate­ria­li­zat un proiect ce prevede rețea de ca­na­lizare cu stație de epurare, demers ce însumează aproape 12 milioane de lei. ,,Stația de epurare a trecut prin etapa de testare, totul este în regulă și în parametrii, urmând ca în cel mai scurt timp să fie predată operatorului re­gional Apa Prod S.A. Tot pe această axă de finnațare mai avem deja des­fă­șurat în teren încă un proiect ce vi­zea­ză canalizarea, de data aceasta fiind vorba de extinderea rețelei în satul Sârbi. Cifrează circa 2,2 milioane de lei. Mai sunt de branșat electric 2 stații de pompare și după, se poate da drumul, deci e un proiect la final. Rețeaua de la Sârbi va fi racordată la stația de epurare din Bretea Mureșană, care va deservi și localitatea Bacea, de ase­me­nea. Aceste proiecte înseamnă dez­voltare pentru comuna noastră, facilitează accesul cetăţenilor la ser­vicii de utilitate publică, stimulează eco­nomia şi contribuie la reducerea disparităţilor dintre regiuni. Însă mai presus de orice, constituie o oază de confort zilnic și un pas în procesul de modernizare. Și să mai luăm în calcul și faptul că valoarea caselor și a tere­nurilor din zonă va urca, având aceste facilități”, a precizat primarul din Ilia, Marius Omotă. Legat de numărul de racorduri individuale, acesta e de 350 pentru Bretea Mureșană (au fost deja realizate) și 140 pentru Sârbi, unde urmează să se concretizeze în circa 2 săptămâni.

Beneficiile principale
Evacuarea corectă a apelor me­na­jere elimină focarele de infecție, miro­su­rile neplăcute și previne conta­mi­narea pânzei freatice sau a fântânilor cu bacterii și nitrați. Prin transportul și tratarea apelor uzate în stații de epurare moderne, se evită deversarea directă a substanțelor toxice și a de­ter­genților în natură. Un sistem inte­grat preia eficient și apele pluviale (de ploaie), reducând riscul de acumulare a apei în gospodării și pe drumuri. Permite instalarea de băi moderne în in­teriorul locuințelor și utilizarea e­chi­pamentelor casnice (mașini de spălat rufe/vase) fără grija vidanjării pe­ri­o­dice a foselor septice. O infrastructură completă (apă și canalizare) crește valoarea proprietăților și reprezintă o condiție obligatorie pentru atragerea de noi rezidenți, afaceri sau fonduri europene în zonă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura