Comparaţii (nu neapărat) favorabile (II)
Pornind de la premisa că elevii au calităţi fizice şi intelectuale diferenţiate, ar putea părea corect ca subiectele care le atestă gradul de însuşire a cunoştinţelor să fie concepute diferenţiat, în funcţie de profilul liceului. Evident, utilizând aceeaşi programă, sau, folosind un termen la modă, curriculă. Cu alte cuvinte, se vor preda aceleaşi cunoştinţe, dar examenul de bacalaureat, sau cel de capacitate vor avea subiecte de dificultăţi diferite.
Aparent, pare corect, dar lucrurile sunt ceva mai complicate exact prin faptul că facultăţile, sau multe din ele, au renunţat la examene proprii în favoarea aşa-numitului concurs de dosare, adică pe baza mediei de la bacalaureat. Ce ne facem, dacă la o facultate vin elevi cu nota 10 de la un liceu modest (dar la care probele au fost mai uşoare…?), dar şi elevi care au luat nota 9 la un liceu foarte performant? În mod evident, ultimii ar fi dezavantajaţi. Înainte de 1989, când facultăţile aveau fără excepţie examene de admitere extrem de complexe, etajate pe trei grade de dificultate (cam aşa: construcţii, mecanică, electronică/electrotehnică – mă refer la politehnică, facultăţile umaniste aveau propriul program). Selecţia era drastică, filtrele eficiente. Concurenţa la admitere era acerbă, calitatea asigurată, în orice caz, mult mai mult decât acum, tocmai prin examenele serioase. Nu vreau să spun prin asta că doresc comunism – ţin mereu să precizez acest aspect, din cauza celor care sunt tentaţi să interpreteze. Nu exista varietatea secţiilor din prezent, era totul ideologizat, de acord, dar admiterea riguroasă (faţă de ceea ce este acum, pilele de atunci par nesemnificative) determina o cu totul altă calitate.
Prin urmare, soluţia logică ar părea cea conform căreia subiectele să fie de dificultate medie, unice, permiţând astfel departajarea corectă a tuturor categoriilor de elevi, proveniţi de la toate tipurile de licee. Revenirea la şcolile de meserii ar fi cum nu se poate mai bună. Nu am prins, dar înţeleg că au existat în România aşa-numitele şcoli tehnice (înlocuite ulterior cu nefericitele secţii de subingineri, o specializare hibridă, nici maistru, nici inginer…), cu durata de trei ani, unde existau specializări pe profesii. În definitiv, această inflaţie de diplome universitare, provenite de pe la secţii plasate pe te miri unde, nu poate decât să distrugă tot ceea ce eventual se poate reconstrui la nivel de învăţământ preuniversitar.


Era foarte buna treapta a doua de liceu! De exemplu, la fostul liceu auto, din cinci clase ramineau doar doua. Anul acesta, la acelasi liceu, au promovat sase elevi bacalaureatul…