Actualitate

Compania Judeţeană de Turism, la ora bilanţului şi a perspectivelor

Magdalena Şerban

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Compania Judeţeană de Turism Hunedoara de Marius Avrămică, directorul general al companiei şi de Mihai Dumitraşcu, reprezentant al Asociaţiei Pro Straja, au  reiterat  programele de promovare turistică a judeţului, rulate în 2011 şi le-au făcut cunoscute pe cele din acest an.

Unele acţiuni continuă…
Pentru că prima ediţie, cea de anul trecut, a Târgului Naţional al Apelor Minerale, nu a avut răsunet prea mare, din lipsa fondurilor necesare unei promovări solide, brandul, care este înregistrat  la OSIM de Compania Judeţeană de Turism Hunedoara, este posibil ca în 2012 să fie cedat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), pentru continuitate. În rest, acţiunile îşi vor urma cursul stabilit. „Vom valorifica, în continuare, proiectele începute anul trecut şi acum doi ani. De asemenea, am tipărit ediţia a II-a a calendarului evenimentelor din judeţ, iar «Bursa de Turism» – ediţia a II-a este programată în luna septembrie. De asemenea, vom mai participa la ediţia de primăvară, respectiv de toamnă, a «Târgului de Turism». Vrem să mai punem în valoare câteva obiective turistice speciale, cum ar fi Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului, care va fi cuprins într-o broşură mai atrăgătoare. Ceea ce cred că va înregistra un succes şi mai mare va fi un album al plantelor medicinale (103 în total) din arealul Geoparcului Dinozaurilor”, a declarat Marius Avrămică, directorul general al Companiei Judeţene de Turism Hunedoara.

…altele încep în acest an
„Vom organiza în luna iunie, un concurs intitulat «Straja Bike», în parteneriat cu Asociaţia Pro Straja şi cu Eurosport DHS, destinat atât începătorilor, cât şi avansaţilor. În luna aprilie, în colaborare cu Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Hunedoara, vom promova proiectul «Turism ecumenic în judeţul Hunedoara», pentru punereaîn valoare a bisericilor de piatră din Ţara Haţegului şi a celor de lemn din Ţara Zarandului. În acelaşi parteneriat, vom mai avea la Deva, în luna iulie, un târg intitulat  «Produs în Hunedoara», oferindu-le posibilitatea de participare, meşterilor populari şi producătorilor tradiţionali din judeţ. Alte două acţiuni ce le vom demara alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale sunt «Şezători hunedorene» (la Nucşoara, în august) şi «Festivalul taragotului» (la Vaţa de Jos, în mai), ce va avea două părţi: una de concurs, deschisă tinerilor instrumentişti din România şi o alta, deschisă taragotiştilor renumiţi din judeţ şi din întreaga ţară”, a mai precizat Marius Avrămică.

Şi o veste bună
O veste bună este că în weekend-ul dintre 17-19 februarie, într-un clasament al MDRT privind cele mai aglomerate staţiuni, Straja s-a clasat pe locul III, iar Parângul pe VI. Potrivit lui Mihai Dumitraşcu, reprezentant al Asociaţiei Pro Straja, în staţiune, în fiecare week-end, se organizează câte un eveniment pe pârtie, ceea ce cu siguranţă, reprezintă un punct de atracţie pentru turişti.

One thought on “Compania Judeţeană de Turism, la ora bilanţului şi a perspectivelor

  • Fenomenale, realizarile acestei „ilustre” companii turistice, rod al creatiei „MOLOTIENE” !!??
    Totusi la ceas de bilant, sunt si ceva rezultate ce se pot analiz si din punct de vedere economic???
    Sau este asemenea majoritatii programelor din POSDRU(recent suspendate temporar), doar o „masina de tocat bani publici” ???
    Daca, DA, atunci pe acestea, cine le „SUSPENDA”???

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura