Comunitate

Compania de drumuri, obligată să achite despăgubiri unui şofer hunedorean

Maximilian Gânju

Bărbatul a fost implicat într-un accident rutier pe autostrada Deva-Timişoara. Şoferului hunedorean i-a apărut în faţă un câine şi nu l-a mai putut evita. Autoturismul a fost avariat, iar costurile cu reparaţia au depăşit suma de 5.000 de lei, astfel că omul a dat în judecată Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Procesul s-a derulat la Judecătoria Hunedoara, iar magistraţii au dat câştig de cauză şoferului. CNAIR a fost obligată să achite despăgubiri de 5.269 lei şi daune morale de 1.000 de lei. Decizia instanţei de fond a fost atacată de compania de drumuri, însă şi instanţa de apel, respectiv Tribunalul Hunedoara, a dat câştig de cauză şoferului. ”Instanţa a respins, ca nefondat, apelul civil formulat de CNAIR“, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. Judecătorii au luat în calcul faptul că în urma incidentului se putea produce o tragedie, pentru că drumarii nu şi-au îndeplinit obligaţiile pe care le au în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Instanţa a reţinut că ”pârâta nu a luat măsurile necesare pentru a se evita intrarea unor animale pe autostradă, acceptând în mod tacit că această stare de fapt poate duce la producerea unor accidente“, se menţionează în sentinţă. Compania de drumuri poate face recurs împotriva soluţiei tribunalului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura