Eveniment

Cod Galben de inundaţii în judeţul Hunedoara

Având în vedere situaţia hidrologică actuală şi precipitaţiile prognozate pentru următoarele 36 de ore, hidrologii avertizează că se pot produce creşteri de niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie şi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi râuri necadastrate.
Conform hidrologilor de la Apele Române, s-a instituit Cod Galben pe mai multe râuri din întreaga ţară, inclusiv din judeţul Hunedoara, respectiv Crişul Alb, Timişul Superior şi afluenţii lui, precum şi pe Jiu şi afluenţii săi. Avertizarea intră în vigoare azi, la ora 10.00 şi durează până mâine, la ora 16.00. „În intervalul 17 martie, ora 10:00 – 18 martie, ora 16:00, se vor înregistra creşteri de debite cu depăşirea cotelor de atenţie pe râul Jiu şi afluenţi. Se instituie cod galben, iar noi am transmis atenţionări către toate primăriile din Valea Jiului”, a afirmat Sorin Corici, şef S.H. – Apele Române. De precizat că, pe cursul Jiului şi al afluenţilor, există cel puţin 10 puncte critice. „Pe Jiul de Vest avem vreo patru-cinci puncte critice, iar pe Jiul de Est cam cinci-şase. Este posibil să înregistrăm inundaţii”, a mai precizat Corici. (C. Cosman)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura