Sport

CNS Cetate Deva merge cu încredere pe terenul Reşiţei

După cele două succese consecutive, gruparea de reşedinţa judeţului va juca mâine pe terenul echipei CSM Şcolar Reşiţa, a doua clasată a seriei. Devenii vor să-şi continue parcursul pozitiv, fiind încrezători că se pot întoarce neînvinşi din Valea Domanului.

„Putem învinge pe oricine!”
Liniştea şi încrederea aduse de cele două victorii consecutive constituie principalul atu al celor de la CNS Cetate Deva în confruntarea cu CSM Şcolar Reşiţa. După ce în sezonul trecut s-au luptat pentru promovare, devenii şi reşiţenii se află oarecum în posturi diferite în acest campionat. Alb-albaştrii sunt în reconstrucţie iar „rosso-neri” vor să ajungă în liga secundă, bazându-se în mare parte pe acelaşi lot ca şi în precedentul campionat. Devenii merg încrezători în Valea Domanului, hotărâţi în primul rând să practice un fotbal de calitate. „Mergem să jucăm un fotbal bun şi frumos. Am demonstrat că putem învinge pe oricine, chiar dacă suntem o echipă tânără. Suntem uniţi ca o familie şi muncim pentru fiecare minge. Reşiţa are o echipă bună şi valoroasă şi va fi un meci dificil din toate punctele de vedere”, a spus fundaşul Alexandru Doboş.

Se întâlnesc pentru a doua oară în acest sezon
Cele două grupări s-au mai întâlnit o dată în acest sezon, în turul a III-lea al Cupei României, CSM Şcolar impunându-se la Deva cu 1-0. „Ne gândim şi la o revanşă, pentru că am pierdut nemeritat în cupă”, a mai spus Alexandru Doboş. CSM Şcolar Reşiţa a ajuns pe locul 2 al clasamentului şi în urmă cu o etapă a fost preluată de către antrenorul Daniel Opriţa, fostul tehnician al echipei Juventus Bucureşti. Partida CSM Şcolar Reşiţa – CNS Cetate Deva se va juca mâine, începând cu ora 15.00, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reşiţa. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura