Clubul Femina din Vulcan şi-a reluat activitatea

05 Natalia Intotero  Magdalena Şerban

În acest weekend, s-a redeschis activitatea Clubului Femina din municipiul Vulcan. Timp de două zile, social-democratele de aici şi cele invitate din întreg judeţul, dar şi multe doamne şi domnişoare neafiliate vreunei formaţiuni politice au luat parte la un program special.

Evenimentul a debutat vineri, la Sala Dinca din Vulcan, la el fiind prezenţi şi liderii Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara şi ai TSD Hunedoara, primari şi viceprimari din Valea Jiului, preşedinţi de organizaţii locale ale PSD, precum şi parlamentari. Cu acest prilej, musafirii au putut admira o expoziţie de obiecte confecţionate manual de membrele clubului amintit. Programul de manifestări a mai cuprins un moment artistic semnat de Ansamblul Folcloric  „Doruleţ” şi o „Cafenea literară”. Tot incluse în programul dedicat redeschiderii Clubului Femina din Vulcan, au fost un curs de comunicare şi o vizită la “Centrul de plasament pentru copilul cu handicap” din municipiu. Aici, doamnele social-democrate au oferit  fructe şi produse pentru curăţenie.
„În perioada 2000-2004, au început să se înfiinţeze Cluburi Femina ale femeilor social-democrate în toată ţara. În judeţul nostru au fost puse bazele unor asemenea cluburi la Brad, Vulcan şi Hunedoara, dar singurul care şi-a continuat activitatea a fost cel din Brad, care în curând va împlini un deceniu de existenţă. Odată cu câştigarea mandatului în fruntea OFSD, una dintre dorinţele mele a fost reluarea activităţii în aceste cluburi, care oferă femeilor posibilitatea de a dezvolta subiecte şi acţiuni din domenii diferite. Ţin să le mulţumesc celor două doamne-trainer, colege din PSD, venite din Braşov să ne ofere un curs de comunicare, doamnelor-organizator din Vulcan, în frunte cu Cristina Baleia, preşedinta OFSD Vulcan, tuturor femeilor social-democrate prezente şi tuturor celor care, fără să facă parte dintr-un partid, şi-au dorit să ni se alăture în această iniţiativă”, a declarat deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero (foto), preşedinta Organizaţiei judeţene a femeilor social-democrate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.