Sport

Clasamentul final al celor mai buni sportivi – discipline neolimpice, pentru anul competiţional 2017

Nicolae Gavrea

Aşa cum am anunţat săptămâna trecută, experţii de la DJTS Hunedoara au definitivat acum clasamentul celor mai buni sportivi hunedoreni pentru anul competiţional 2017, după ce au verificat toate rezultatele transmise de cluburile şi entităţile sportive din judeţul Hunedoara, aceste rezultate fiind acreditate de către ministerul de resort. Se poate constata că şi anul acesta vor fi premiaţi mai mulţi sportivi cu rezultate echivalente ca şi performanţe, astfel că se întâlnesc mai mulţi practicanţi ai mişcării sportive pe câte o treaptă a clasamentului.

Iată cum arată clasamentul anual la secţiunea Discipline neolimpice:
1. Alexandru PREDA, Taekwon-do ITF- ACS Pantera Neagră Petroşani, antrenor: Ionuţ Lascău
Principalele rezultate sportive obţinute în anul 2017: Campion mondial şi medaliat cu bronz la seniori, probele pe echipe – Dublin, Irlanda şi campion european – seniori, proba pe echipe – Sofia, dublu medaliat cu bronz la individual – CN Iaşi.
2. Robert ELEKES, Taekwon-do ITF- ACS Pantera Neagră Petroşani, antrenor: Ionuţ Lascău
– campion şi vicecampion mondial şi medaliat cu bronz la juniori, probele pe echipe – Dublin, Irlanda,
– campion, vicecampion european şi medaliat cu bronz la juniori, probele pe echipe –Sofia, Bulgaria,
– dublu vicecampion naţional la individual şi echipă, medaliat cu bronz la echipe – CN Iaşi.
2. Mircea POPA, Karate Tradiţional, senior, CS Ronin Deva- dublu campion, vicecampion mondial şi medaliat cu bronz la seniori, probele pe echipe –Cluj Napoca, dublu medaliat cu bronz la echipe – CN Brăila.
3. Anamaria GHERGHEL, Fotbal-Tenis, Comexim R Lupeni, antrenor: Dima Druncea, cvintuplă campioană europeană la seniori, la simplu, dublu, triplu, dublu mixt, triplu mixt – Izvorani, cvadruplă campioană naţională la seniori la simplu, echipe, dublu, triplu – CN Lupeni.
4. Andra KOVACI, Taekwon-do ITF, CS Cristal Haţeg, antrenor: Cosmin Oprescu, dublă campioană mondială la junioare –Dublin, Irlanda,campioană naţională la junioare – CN Iaşi.
5. Victor KUŢABA, Karate WUKF, CS Heian Deva, antrenor: Oana Emanuela Tomiuc, medaliat cu bronz la Campionatul european – Cluj Napoca, campion şi vicecampion mondial – Montecatini Terme, Italia, vicecampion naţional – CN Târgovişte.
5 . Marius STOIENICĂ, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor Dima Druncea, triplu campion european la seniori, la dublu, triplu, dublu mixt – Izvorani, campion naţional la seniori la dublu, şi vicecampion naţional la echipe, simplu şi triplu – CN Lupeni.
5. Diana TATOIU, Karate WUKF, CS Heian Deva, antrenor: Oana Emanuela Tomiuc, vicecampioană europeană – Cluj Napoca, medaliată cu bronz la echipe seniori – Campionatul mondial – Montecatini Terme, Italia, dubla vicecampioană naţională – CN Târgovişte.
6. Mariana LICĂ, Fotbal-Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor Dima Druncea, triplă campioană europeană, la triplu senioare, dublu, triplu tineret – Izvorani, triplă campioană naţională la tineret la dublu, triplu şi echipe – CN Lupeni.
6. Ana Maria RIZESCU, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor Dima Druncea, triplă campioană europeană la seniori, la dublu, triplu, triplu mixt – Izvorani, triplă campioană naţională la seniori la echipe, dublu, triplu – CN Lupeni.
6. Ionuţ Andrei IPATE, Karate, CSM Petroşani, antrenor Radu Polifronie, campion european la seniori, locul 5 cu echipa – Campionatul European SHITO-RYU – Nove Zamky, Slovacia, campion naţional la seniori – Campionatul Naţional Shito-Ryu – Buzău, vicecampion naţional la seniori – Campionatul Naţional de Karate WKF – Rm. Vâlcea.
6. Lucian PURICE SZELL, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor Dima Druncea, triplu campion european la seniori, la dublu, triplu, triplu mixt – Izvorani, campion naţional la seniori la dublu şi dublu vicecampion, echipe şi triplu – CN Lupeni.
7. Miruna-Mihaela MĂLĂUŢĂ, Karate, CSM Petroşani, antrenor Radu Polifronie, campioană şi vicecampioană europeană la individual şi echipe – Nove Zamky, Slovacia, dublă campioană naţională la individual şi echipe – Buzău, campioană naţională la individual – Rm. Vâlcea.
7. Darius PUFU, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor Dima Druncea, triplu campion european la juniori, la simplu, dublu, triplu– Izvorani, cvadruplu campion naţional la juniori la simplu, triplu dublu şi echipe – CN Lupeni.
7. Oana Emanuela TOMIUC, Karate WUKF, CS Heian Deva, medaliată cu bronz la echipe seniori – Campionatul mondial – Montecatini Terme, Italia.
7. Sonya NEAGU, Karate EUR@KA, CS Dacia Orăştie, antrenor Nicolae Iordăchescu, triplă medaliată cu bronz la echipe – Campionatul mondial – Dublin, Irlanda, dublă campioană naţională – CN Timişoara.
7. Robert GHENA, Karate EUR@KA, CS Dacia Orăştie, antrenor Nicolae Iordăchescu, campion mondial şi dublu medaliat cu bronz – Campionatul mondial – Dublin, Irlanda, campion si vicecampion naţional – CN Timişoara.
7. David LICA, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor Dima Druncea, triplu campion european la juniori, la simplu, dublu, triplu – Izvorani, cvadruplu campion naţional la juniori la simplu, triplu dublu şi echipe, – CN Lupeni.
7. Valentin Daniel VASILE, Karate, CS O KA DO Hunedoara, antrenor: Dan ADAM, vicecampion mondial la juniori, Kata individual, dublu medaliat cu bronz la probele de kumite WKF şi Shobu Ippon – Varna, Bulgaria, campion european la kumite WKF juniori – campionatul European de karate WSF – Pardubice, Cehia, vicecampion european la kumite Shobu Ippon –Pardubice, Cehia, medaliat cu bronz la proba de kata individual – Pardubice, Cehia,campion naţional la proba kumite shobu sanbon – CN Târgu Secuiesc.
8 . Claudia STĂNUŢ, Karate EUR@KA, CS Dacia Orăştie, antrenor Nicolae Iordăchescu, campioană mondială şi medaliată cu bronz -Dublin, Irlanda, campioană şi vicecampioană naţională – CN Timişoara.
8. Daniel POPOVICI, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor: Dima Druncea, dublu campion european la juniori, la dublu, triplu mixt – Izvorani, triplu campion naţional la juniori la dublu, triplu şi echipe – CN Lupeni.
9. Adrian ANTA, Karate, CS Empi Brad, antrenor Sorin Avram, campion european cu echipa – campionatul European de karate – Cluj Napoca.
9. Adelin OPRA, Karate, CS Empi Brad, antrenor Sorin Avram, campion european cu echipa – campionatul European de karate – Cluj Napoca.
9. Răzvan VORNICU, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor Dima Druncea,campion european la juniori, la triplu şi medaliat cu bronz la dublu- Izvorani.
10. Roberto HOCA, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni antrenor Dima Druncea, campion european la juniori, la triplu – Izvorani.
10. Raul POBIRICI, Fotbal–Tenis, CS Comexim R Lupeni, antrenor Dima Druncea, campion european la juniori, la triplu – Izvorani.
+ Premiu Special pentru activitatea sportivă-
Anda AVRAM, Karate, CS Heian Deva – sportivă paralimpică, antrenor: Oana Emanuela Tomiuc,
Campioană naţională – Campionatul naţional de karate WUKF – Târgovişte, campioană europeană – karate WKUF – Cluj Napoca, campioană mondială – Montecatini Terme – Italia.
Vă reamintim că sportiva anului, cea mai bine clasată la disciplinele olimpice, secţiune la care nu a intervenit nici o modificare faţă de lista publicată de noi în urmă cu o săptămână, este judoka Mihaela Chiss, de la SCM Deva, iar antrenorii anului au fost desemnaţi Ramona Enache şi Mugurel Ciuşcă, ambii de la SCM Deva.
Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi va fi organizată în a doua parte a lunii februarie, Consiliul Judeţean Hunedoara fiind copartener la derularea acestui eveniment.

2 comentarii la „Clasamentul final al celor mai buni sportivi – discipline neolimpice, pentru anul competiţional 2017

  • Clasamentul asta e facut la o chermeza aiurea !Sunt atatea aiureli ,nimeni nu stie dupa ce s-a ghidat marele „chirurg” Simina cand a intocmit acest clasament!E de tot rasul,un om de-al nostru din Petrila campion european la seniori nici nu apare in primii 10!RUSINE DJST-HD!!!!!

  • Cand iesi la pensie ,Simina?Te mai suportam mult?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura