Clan de tâlhari, destructurat la Aninoasa

16 decembrie 2014 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

03 talhari Aninoasa 1Maximilian Gânju

Mai mulţi suspecţi de tâlhării au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţiştii din Aninoasa, în urma unor descinderi ale trupelor speciale din IPJ Hunedoara.
Poliţiştii din Aninoasa, împreună cu cei din cadrul IPJ Dolj, au efectuat, ieri, mai multe descinderi simultane atât în oraşul din vestul Văii Jiului, cât şi în municipiul Craiova. Vizaţi de acţiunea acestora au fost trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, care sunt suspectaţi de mai multe tâlhării. „Poliţiştii din localitatea Aninoasa, împreună cu lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciul Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara, cât şi în colaborare cu IPJ Dolj,  au efectuat un număr de patru descinderi domiciliare, din care trei în Aninoasa şi una în Craiova. Au fost identificate trei persoane, două în Aninoasa şi una în Craiova, toate suspectate de infracţiunea de tâlhărie. Cele trei persoane se află în cercetări, iar poliţiştii au luat împotriva lor măsura reţinerii pentru 24 de ore“, a declarat, ieri, şeful Poliţiei Aninoasa, Nicolae Airinei. Cei trei suspecţi au la activ mai multe tâlhării comise atât la finele anului 2013, cât şi la mijlocul acestui an, victime fiind persoane din Aninoasa. Totodată, unii dintre suspecţi sunt recidivişti, iar anchetatorii fac cercetări pentru a stabili întreaga lor activitate infracţională.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. massimo spune:

    curatatäati valea de nenorocitii adunatii acestii tineri bag mana in foc ca au la activ peste 50 de furturi …

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Păcănelele i-au adus probleme, în loc de bani

Luni, poliţiştii din Brad au fost nevoiţi să intervină pentru a linişti spiritele într-un bar din municipiu, din cauza unui...

Poliţistul Sucilă îşi aşteaptă sentinţa din al doilea proces

Adrian Sucilă (foto), poliţistul din Vulcan, judecat pentru acte sexuale cu un minor, ar putea afla mâine sentinţa pe care...

„Tabăra de Iarnă“, organizată la Baru Mare

În perioada 14-20 decembrie a.c., Asociaţia Gutenberg organizează în Baru Mare proiectul „Tabăra de Iarnă“, la care vor participa elevi...

Închide