Clădirea pentru pasionații de robotică, inaugurată la Hunedoara
Adriana Năstase
De ieri, clădirea în care se vor pregăti pasionaţii de robotică ai municipiului Hunedoara este funcţională. Momentul a fost marcat, așa cum se cuvine, printr-o mică festivitate. Evenimentul tăierii panglicii inaugurale a fost unul inedit, protagonist fiind unul dintre roboţii creaţi de copii.
Suprafață mult mai mare
Investiţia s-a ridicat la un total de aproximativ 67.000 de euro, sumă alocată din bugetul local. Clădirea a fost ridicată pentru a le putea asigura elevilor pasionaţi de fizică, informatică şi robotică un loc adecvat în care să lucreze. Ea vine şi ca o recompensă pentru numeroasele reuşite ale echipei „RobotX” Hunedoara la competiţiile naţionale şi internaţionale, rezultate printre care se numără şi cinci medalii de aur, obţinute în 2018 şi 2021, la competiţii de nivel mondial. Vechea sală în care se pregăteau performerii în robotică avea doar 40 de mp. Noua sală este de aproape 100 mp şi răspunde mult mai bine nevoilor de pregătire ale copiilor.
„Este o mândrie pentru noi, ca reprezentanţi ai administraţiei locale, faptul că putem să investim banii comunităţii în aceşti copii coordonaţi de profesorul Mircea Nistor. Este, totodată, o promisiune mai veche făcută în momentul în care au câştigat locul I la „olimpiada” de Robotică din Mexic. Profesorul Nistor m-a invitat atunci să văd sala în care se antrenau. Era o sală de clasă obişnuită în care şi-au amenajat cum au putut spaţiul. Atunci am spus că e nevoie de un laborator pentru aşa ceva. Nu a fost o investiţie mare, dar niciun efort financiar nu este prea mare pentru a veni în sprijinul copiilor care au astfel de aptitudini. Este o plăcere deosebită să-i vezi la lucru. Meritul este al lor şi al profesorului Nistor. Administraţia locală trebuie doar să fie atentă şi să vină în întâmpinarea nevoilor lor prin sprijinul financiar. Fără sprijin financiar, lăsând totul doar pe umerii şcolilor nu se poate susţine o astfel de activitate la nivelul performanţelor pe care aceşti copii le-au atins deja”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Nu au plecat în străinătate
Povestea frumoasă a roboţilor gândiţi şi construiţi la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” a început în urmă cu mai bine de şase ani. Artizanul ei este profesorul Mircea Nistor. Performanţele obţinute de elevii săi la concursuri naţionale şi mondiale au creat o adevărată emulaţie la nivelul şcolilor din Hunedoara. Prima echipă avea doar 11 membri. Acum sunt mai multe echipe, care totalizează 45 de elevi.
„Acest laborator este esenţial pentru elevi pentru că, până acum, ne desfăşuram activitatea într-un spaţiu restrâns, în două echipe, cu mulţi copii, cu mulţi roboţi, cu spaţiul necesar pentru „teren”. Suntem tare bucuroşi că avem un loc al nostru. Putem să-i zicem „laborator”, dar putem să-i zicem „sanctuar”, deja, pentru noi. E absolut minunat şi mulţumim primăriei că a înţeles foarte bine necesitatea unui astfel de lucru pentru că generaţia aceasta s-ar putea să ne rezolve problemele pe care noi n-am fost în stare să le rezolvăm încă. Majoritatea dintre elevii care au fost membri ai acestor echipe sunt acum studenţi în ţară, nici unul nu a părăsit România, au succes, lucrează deja în teme de cercetare pentru că ei au venit (în facultate – n.n.) cu un alt bagaj de pregătire decât elevul, să zicem, tradiţional. Ne bucurăm tare mult că au rămas în ţară, pentru că aici e de lucru foarte mult şi aici avem nevoie de oameni valoroşi”, a spus profesorul Mircea Nistor.