Cine asigură serviciile de deszăpezire pe drumurile judeţene?

6 ianuarie 2015 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

02 deszapezireNatalia Bumbac

De deszăpezirea drumurilor judeţene, atunci când este cazul, la noi în judeţ, se ocupă patru firme. Contractele de prestări servicii încheiate între Consiliul Judeţean Hunedoara şi firmele care au câştigat licitaţiile vor expira în luna septembrie 2015 şi au fost semnate în septembrie 2011. Aşadar, de zona Brad şi Deva se ocupă firma SC Trans Construct Import Export SRL, care are în supraveghere 400 de kilometri de drumuri judeţene.

Pentru Orăştie şi comunele din vecinătatea municipiului, contractul de deszăpezire a fost atribuit firmei SC Viva Construct SRL, care are de asigurat circulaţia rutieră în condiţii optime pe timp de iarnă pe o lungime de 170 de kilometri de drumuri judeţene. Firma SC Drupo SRL se ocupă de deszăpezirea drumurilor din perimetrul municipiului Hunedoara, a Haţegului şi a comunelor limitrofe pe o lungime de 380 de kilometri. De arterele de circulaţie rutieră din Valea Jiului se ocupă firma SC Comexim R SRL, care are de curăţat 37 de kilometri de drumuri judeţene, acestea fiind în mare parte în zonă montană.

Cât a plătit CJ Hunedoara pentru deszăpezire
Pentru serviciile asigurate pe perioada iernii în curs, plăţile sunt făcute la fiecare sfârşit de lună, iar un total al sumei alocate se va stabili la sfârşitul sezonului rece. În schimb, se cunosc sumele alocate pentru iernile din anii trecuţi, în care firmele contractante au asigurat serviciile de deszăpezire. Pentru iarna din 2012 – 2013, CJ Hunedoara a plătit în total aproximativ 3.700.000 lei pentru serviciile prestate de către cei patru furnizori de servicii. Din aceşti bani, SC Trans Construct Import Export SRL a încasat 1.468.209 lei, iar SC Viva Construct SRL 576.819 lei. SC Drupo SRL a primit 941.648 lei, iar SC Comexim R SRL a decontat de la CJ Hunedoara 706.988 lei. În iarna din 2013 – 2014, CJ Hunedoara a plătit mai puţini bani, asta şi din cauză că precipitaţiile sub formă de zăpadă sau polei au fost aproape absente în zona judeţului nostru. Aşadar, totalul costurilor a fost mai mic de jumătate decât în iarna precedentă, ajungând la aproximativ 1.500.000 lei. Din această sumă, SC Trans Construct Import Export SRL a primit 393.417 lei, SC Viva Construct SRL 304.931 lei, SC Comexim R SRL 496.270 lei, iar SC Drupo SRL 322.012 lei.

Contractele vor fi regândite
Pentru următoarea perioadă, conducerea actuală a CJ Hunedoara îşi propune o regândire a felului în care vor fi întocmite contractele cu firmele care vor asigura serviciile de deszăpezire în următorii ani. Deşi până acum nu au fost probleme majore legate de deszăpezirea drumurilor judeţene, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Dorin Gligor, doreşte ca intervenţiile să se efectueze cu mai multă promptitudine şi profesionalism. Aşa cum a mai menţionat vicepreşedintele Dorin Gligor, este nevoie de o pregătire mai bună pentru momentul în care se intervine, iar pentru asta este nevoie ca firmele care asigură deszăpezirea să aibă atât utilajele, cât şi angajaţii pregătiţi pentru a acţiona în zilele în care sunt anunţate ninsori, polei sau viscol. De asemenea, ar mai fi nevoie de un sistem de tip GPS de supraveghere a utilajelor care intervin la curăţarea drumurilor, pentru a se putea verifica în orice moment felul în care a fost asigurată deszăpezirea.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. PNL-ist SCARBIT spune:

    Asta e SPALARE DE BANI
    Drupo a trecut in toate zilele prin Tara Hategului fara sa deszapezeasca nimic.
    Mergeau pana la Pesteana comuna Densus cu lama SUS.
    Liberalismul nu are nimic de a face cu PNL ul din judetul Hunedoara. Pacat ca MAFIOTII (Drupo, Viva, CJ, primari) au intinat valorile si numele de Liberal.
    Hotie pe fata.
    DNA sa ancheteze toata administratia de 15 ani a intregului judet Hunedoara.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 7.01.2015

Alin Mihai Pascal, locuitor din comuna Cârjiţi      Pentru că, la beţie, şi-a sugrumat şi apoi călcat în picioare...

Bulina albă, 7.01.2015

Costache Aoanei Rahovean, cetăţean din Deva Pentru că s-a luptat timp de doi ani cu mai multe instituţii ale statului,...

Gura lumii, 7.01.2015

 Se spune că dragostea nu ţine cont de nimic şi te poate lovi la orice vârstă, indiferent de statutul pe...

Închide