www.mesagerulhunedorean.ro

Cinci tentative de înșelăciune prin metoda ”Accidentul”, la Simeria

Maximlian Gânju

Toate au avut loc în localitatea Simeria, dar nici una dintre persoanele apelate de escroci n-a căzut în plasa întinsă de aceș­tia. Polițiștii hunedoreni fac cercetări însă pentru a-i prinde pe escroci.

Nu s-au lăsat manipulate
Astfel, fiica unei bătrâne de 79 de ani, din Simeria, a alertat poliția după ce mama ei a fost sunată de escroci. Aceștia i-au spus că fata sa a fost implicată într-un accident rutier grav, pe trecerea de pie­toni, fiind nevoie să o fie transportată la un spital privat din București, motiv pentru care are nevoie urgentă de bani pentru intervenția medicală. Bătrâna a luat le­gă­tura cu fiica și a constatat că era tea­fără și nevătămată. Infractorii și-au mai încercat norocul și au sunat o altă localnică. ”A ape­lat-o cu număr necunoscut, spunându-i fap­tul că nepotul său a fost implicat într-un accident rutier grav și are nevoie urgentă de bani pentru intervenția medicală. Fe­meia și-a dat seama din conținutul con­ver­sației că poate fi victimă a unei infrac­ţiuni de înșelăciune, fapt pentru care a adoptat o atitudine ostilă față de persoana necunoscută, după care a închis con­vor­birea și a sesizat Poliția orașului Simeria”, a informat IPJ Hunedoara. Câteva zeci de minute mai târziu, cel mai probabil aceiași infractori au sunat o altă bătrână de 78 de ani. Și în acest caz au adoptat aceeași po­veste. I-au spus că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier grav și are nevoie ur­gentă de bani pentru intervenția medi­cală. „Femeia și-a dat seama imediat că este vorba despre o înșelăciune, aceasta mărturisind că a citit în mass-media despre această metodă de a înșela per­soane, fapt pentru care a închis convor­birea și a sesizat Poliția”, mai precizează sursa citată.
N-au făcut nici o victimă
Escrocii nu s-au descurajat și și-au mai încercat norocul în alte două cazuri, dar fără succes.”Poliția orașului Simeria a fost mai fost sesizată de alte două persoane din localitate cu privire la două fapte de tentativă la înşelăciune, comise prin ace­laşi mod de operare. Şi de această dată, părţile vătămate au dat dovadă de vigi­lenţă, fiind informate din presă despre po­si­bilitate de a deveni victime ale unor in­fracţiuni de înşelăciune şi nu au dat curs so­licitărilor de a oferi bani unor necunos­cuţi, sub pretextul acoperirii unor pre­su­puse cheltuieli medicale generate aşa-zise accidente rutiere”, arată IPJ Hune­doa­ra. În unul dintre cazuri, infractorul s-a recomandat a fi chiar „ambasadorul” unui stat european şi a cerut bani sub pretextul fals că fiul părţii vătămate ar fi fost im­plicat într-un accident rutier grav în stră­inătate și are nevoie urgentă de bani pen­tru intervenția medicală. În toate cazurile, poliţiştii efectuează cercetări sub as­pectul săvârșirii infrac­ţiunii de tentativă la infracțiunea de în­șe­lăciune, în vederea identificării autorilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.