Cinci din autorii jafului şi răpirii de la Hărău, plasaţi sub control judiciar

16 aprilie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Maximilian Gânju

Şapte tineri au fost trimişi în judecată pentru că au intrat peste un cuplu, în toiul nopţii. Pe fată au sechestrat-o, iar pe iubitul ei l-au bătut şi jefuit. Suspecţii au fost arestaţi încă din ianuarie. La cinci dintre ei, zilele trecute, le-a fost schimbată măsura preventivă.
Judecătoria Deva, instanţa unde se află dosarul de judecată, n-a fost de acord cu ieşirea suspecţilor din arest şi le-a respins cererile de înlocuire a măsurilor preventive. Tinerii au contestat decizia, iar Tribunalul Hunedoara le-a admis contestaţiile. Instanţa a mai hotărât ca pentru cinci dintre ei, Aurel Alin Ciurar, Dani Dan Ioan Ilie, Dani Cristian Oliviu, Alexandra Lavinia Strassburger şi Tina Cătană, să înlocuiască măsura arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. În ceea ce-i priveşte pe Robert Caşlarov şi Florin Ciurar, Tribunalul Hunedoara le-a respins acţiunile. Tinerii sunt judecaţi pentru infracţiunile de tâlhărie calificată, lovire sau alte violenţe, lipsirea de libertate în mod ilegal ori furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, totul s-a petrecut în comuna Hărău, acasă la o tânără cu care un doljean de 25 de ani avea o relaţie. În timp ce tinerii dormeau, peste ei au intrat în casă mai mulţi indivizi. Iubitul fetei le-a spus poliţiştilor că a fost lovit şi jefuit de 950 de euro, iar apoi sechestrat în casa prietenei sale până dimineaţa. Fata a fost luată cu forţa de suspecţi şi dusă în municipiul Aiud, la locuinţa unuia dintre ei. A fost eliberată de poliţişti în urma unei acţiuni de amploare.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Optică de comisar de la Garda de Mediu, pus în faţa unei activităţi ilegale: „Ferma nu are autorizaţie, dar nu putem lăsa porcii să se plimbe prin Orăştie!“

Din nou, la câteva luni distanţă, ferma de porci de la Turdaş le dă bătăi de cap locuitorilor din… Orăştie....

Conacul generalului Berthelot, pe o monedă de argint

Banca Naţională a României va lansa, începând din 22 aprilie, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema Desăvârşirea...

Sindicaliştii din Penitenciarul Deva refuză să facă ore suplimentare!

Angajaţii din penitenciare sunt tot nemulţumiţi! Sindicaliştii de la Penitenciarul Deva refuză, de ieri, să mai facă ore suplimentare. Asta,...

Închide