Sport

CFR Simeria, parteneriat cu FC Rapid 1928 București

Clubul CFR Simeria a organizat miercuri după amiază la sediul Primăriei o întâlnire la care au participat și reprezentații FC Rapid 1928 București, întâlnire prilejuită de semnarea unui acord de parteneriat între cele două cluburi feroviare.
Așa cum a precizat primarul Orașului Simeria, Iulius Bedea, obiectivul principal al acestui parteneriat este promovarea celor mai talentați tineri jucători de la CFR Simeria pentru competițiile profesioniste, dar și dezvoltarea sportului în orașul Simeria.
Președintele clubului bucureștean, Daniel Niculae, prezent la acest eveniment a declarat că este plăcut impresionat de realizările în sportul de performanță obținute de clubul din Simeria și speră ca această colaborare dintre cele două cluburi să fie de lungă durată.
“Ne-am îndreptat atenția către o astfel de colaborare deoarece avem foarte multe lucruri în comun, avem mulți suporteri în această zonă și cred că acest proiect poate fi unul de mare anvergură pe o perioadă lungă de timp.Sunt foarte mulți copii în această zonă care pot fi promovați”, a spus Daniel Niculae.
Primarul Iulius Betea a declarat: “Sunt foarte încântat că am reușit realizarea acestui parteneriat și foarte bucuros pentru faptul că echipa FC Rapid a fost deschisă să susțină, în viitor, copiii și jucătorii de la Simeria. Am citit acordul pe care l-au semnat cei doi președinți, am văzut lucruri foarte clare cu scopul de a pregăti și promova copiii noșrti. Se va întocmi un program comun de pregătire și de selecție a celor mai buni sportivi de la Simeria, care se vor putea pregăti la Rapid și poate vor fi promovați la echipele naționale. Pentru Simeria nu poate fi decât o mândrie acest lucru. Normal că voi susține de acum formațiile Rapid și CFR Simeria”.
Președintele clubului simerian, Alexandru Cismaș:”Nu mi-a tremurat deloc mâna când am semnat acest acord de parteneriat, deoarece este în avantajul clubului nostru, putem deschide o portiță spre marea performanță pentru sportivii noștri.Avem un proiect comun, vom lucra și la dezvoltarea bazei sportive, cu modernizarea terenului, să avem un teren de fotbal sintetic și o tribună nouă”.

One thought on “CFR Simeria, parteneriat cu FC Rapid 1928 București

  • Rapid 1923, faceți o minimă documentare înainte să publicați un articol!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura